VIDEO Doi bunici şi nepoţii lor, implicaţi într-un grav accident de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La volan se afla bunicul copiilor. Acesta a pierdut controlul volanului pe raza localităţii doljene Teasc şi a intrat într-un cap de pod. Impactul a fost extrem de puternic. La faţa locului au ajuns o echipă de descarcerare şi o ambulanţă Smurd. Toate victimele au fost duse la Spitalul de Urgenţă din Craiova.

Accidentul a avut loc marţi, 20 noiembrie, în jurul orei 16,30. 

Cei doi bunici şi nepoţii lor mergeau spre casă, în localitatea Bratovoieşti. Cu doar câţiva kilometri înainte de a ajunge la destinaţie, şoferul, în vârstă de 59 de ani, a pierdut controlul maşinii, a ieşit de pe partea carosabilă şi a întrat în capul de pod.

În maşină se mai afla soţia şoferului, de 52 de ani, şi cei doi nepoţi, în vârstă de 1 an şi 2 ani.
 


"Impactul a fost violent, dar din fericire, toate cele patru victime au fost găsite de echipele de salvare conştiente. S-a stabilit că şoferul nu consumase alcool", a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online