VIDEO Clanul Pară face legea şi în rândul magistraţilor. Ilie Pară zis şi „Elvis“, la un pas să fie eliberat de o judecătoare din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Pară zis şi „Elvis“, cunoscut în Craiova ca făcând parte din temutul clan al ţiganilor „Pară“ a fost arestat pe data de 30 august pentru clonare de carduri.

Bărbatul se pare că nu suportă arestul, aşa că a cerut să fie eliberat pe motiv că nu reprezintă pericol social. Ilie Pară zis şi „Elvis“ a fost la un pas să fie cercetat în stare de libertate cu ajutorul deciziei unui magistrat de la Tribunalul Dolj. Judecătoarea Denis Ghervase, care a fost până vara trecută preşedinte la Judecătoria Craiova, a dat în aproximativ o lună de zile două decizii total diferite. Pe data de 12 septembrie i-a respins cerea de eliberare lui Ilie Pară, iar pe data de 10 octombrie a decis să îl pună în libertate. Procurorii DIICOT Craiova au făcut imediat recurs, iar astăzi se va judeca la Curtea de Apel din Craiova„Nu este o soluţie definitivă. Recursul va avea loc astăzi la Curtea de Apel din Craiova. Până atunci nu vrem să comentăm mai multe“, a spus Daniel Stancu, purtătorul de cuvânt al tribunalului Dolj.

Clanul Pară face legea în Bănie

Cristian Pară, Eduard Pară, Constantin Pară, Ionel Căldare şi Ilie Pară au fost implicaţi în anul 2008 într-un scandal cu săbii şi topare chiar în faţa Curţii de Apel din Craiova. Pe data de 29 aprilie 2010, clanul Pară a ieşit din nou în evidenţă. Au bătut un medic şi o asistentă de la Spitalul Judeţean din Craiova, după care au fugit cu bolnavul. De frică cadrele medicale nu au depus plângere la poliţie. Pentru scandalul din incinta instituţiei au primit doar o sancţiune de 20 de lei. 

Clanul Pară a mai fost implicat într-un alt scandal pe data de 29 aprilie 2008 în faţa Spitalului Judeţean din Craiova. Au fost trase mai multe focuri de armă, însă nimeni nu a fost rănit. Scandalul a avut loc între clanul Pară şi o altă familie de romi din oraş. O ambulanţă care transporta un bolnav a fost prinsă la mijloc în timpul conflictului
.

Clanul Pară este în război cu capii lumii interlope din Craiova. Pe data de 16 iunie 2009, tot în curtea Spitalului Judeţean din Craiova, oamenii lui Roşianu au dat nas în nas cu romii din calnul Pară. De aici până la un scandal în toată regula nu a mai fost decât un pas.A fost nevoie de intervenţia a peste 60 de mascaţi pentru a aplana conflictul.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!