VIDEO Chioşcurile de presă din oraş au fost demolate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Craiova a început în această dimineaţă demolarea chioşcurilor de presă din oraş, după ce în urmă cu aproximativ o lună consilierii locali au votat rezilierea celor două contracte de asociere cu firma Mediapress Investment.

Motivul oficial al ruperii contractului este faptul că, în afară de presă şi de cărţi, punctele de vânzare au comercializat băuturi răcoritoare şi ţigări, deşi documentul nu prevede în mod expres interdicţia de a comercializa astfel de produse. Edilul Craiovei a mai reclamat şi încălcarea clauzei referitoare la mărimea chioşcurilor amplasate de domeniul public sau privat al municipalităţii.

VIDEO

Chioşcurile de presă din Craiova au fost demolate 

Reprezentanţii  firmei Mediapress Investment SRL au precizat că în urma rezilierii contractului de asociere cu Consiliul Local Craiova, peste 50 de chioşcuri de presă vor fi închise, iar 155 de persoane îşi vor pierde locurile de muncă. „Din verificările efectuate în teren de Poliţia Locală s-a constatat că o parte din punctele de desfacere a presei au dimensiunea de 6,15 mp. Conform prevederilor contractuale, asociatul avea obligaţia ca amplasarea chioşcurilor de presă să o facă după autorizarea acestora conform certificatelor de urbanism (...) Întrucât chioşcurile au suprafaţă măsurată de peste 5 mp, conform Legii 50/1991, era necesar obţinerea autorizaţiei de construire”, se menţionează în raport.

Mai citeşte şi

Primăriţa Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat război presei

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model