VIDEO Au început probele în Dubai la cea mai mare competiţie de locuinţe solare din lume. Cum arată casa inteligentă construită de studenţii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii români

România este reprezentată de echipa EFdeN şi se numără printre cele 15 ţări finaliste. Casa a fost construită în România, iar cei 33 de studenţi participanţi la competiţie au transportat-o peste 5000 de kilometri pe uscat şi pe mare şi au reasamblat-o în Dubai în doar 14 zile, la temperaturi de până la 45 °C. Perioada de foc a probelor va dura până pe data de 28 noiembrie.

România participă la competiţia de case solare şi tehnologii integrate Solar Decathlon, ediţia Dubai 2018, alături de alte 14 echipe din 11 ţări şi 4 continente, printre care se numără Olanda, SUA, Australia şi ţări din Orientul Mijlociu.

Competiţia presupune proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul, care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu. În plus, are scopul de a ridica nivelul de conştientizare al studenţilor şi universităţilor participante asupra importanţei folosirii tehnologiilor bazate pe energii provenite din surse regenerabile.

Toţi tinerii studenţi români sunt pasionaţi de ceea ce fac şi spun că pentru ei fiecare zi în Dubai a devenit o provocare. 

Oana Dumitru este din Craiova, are doar 23 de ani şi este coordonatorul departamentului de Comunicare al echipei. "Este magic tot ceea ce trăim. EFdeN reprezintă nu doar o rampă de lansare către carieră, ci şi o familie, locul în care am învăţat ce înseamnă profesionalismul, prietenia, responsabilitatea, altruismul, sacrificiile şi motivaţia", a spus concurenta.

Casa construită de studenţii români este sustenabilă, cu structură de lemn şi are integrate strategii pasive şi active de răcire. Faţada casei este inspirată din arhitectura Emiratelor, dar studenţii au inclus şi modele tradiţionale româneşti.


Probele competiţiei au început pe data de 18 noiembrie şi vor dura până pe data de 28 noiembrie. Acestea se împart în două categorii: monitorizate şi jurizate.


Probele monitorizate reprezintă 40% din punctajul final al competiţiei şi presupun testarea casei din punct de vedere al eficienţei energetice, condiţiilor de confort şi funcţionalităţii, iar probele jurizate reprezintă susţinerea şi argumentarea proiectului în faţa unui juriu internaţional format din specialişti din fiecare domeniu.
 


EFdeN este singurul ONG din România care dezvoltă locuinţe solare cu scop educaţional şi de cercetare, alături de produse sustenabile şi module educaţionale atât pentru studenţi, specialişti, cât şi pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcţionează pe bază de parteneriate strategice şi sponsorizări.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii