Urologii de la cel mai mare spital din Oltenia susţin că nu mai pot opera. Două substanţe nu mai există în rezerva spitalului de 3 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urologii de la Spitalul Judeţean din Craiova susţin că nu mai pot intra în sala de operaţie din cauză că două substanţe nu mai există în rezerva unităţii medicale de 3 luni.

Sorbitol şi glicină lipsesc din rezerva spitalului Judeţean din Craiova, iar medicii susţin că din această cauză nu mai pot intra în sala de operaţie. Pacienţii sunt reprogramaţi sau sunt îndemnaţi ei să facă rost de cele două substanţe din străinătate. „Am mers la alţi colegi urologi şi care sigur aveau la cabinetele lor particulare sau şeful nefrologiei şi ne-au dat câteva pungi, colegial, fără preţ, fără nimic. Fără aceste soluţii nu putem opera Enovezical şi Endoscopic“,a  precizat Mugur Riza, medic urolog din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova.

Nu sunt scumpe, dar sunt rare

Cele două substanţe care nu mai există în rezerva Spitalului Judeţean din Craiova nu sunt scumpe, dar sunt extrem de greu de făcut rost. „În ultimele 3 luni de zile activitatea chirurgicală s-a redus progresiv, am epuizat stocurile din farmacii, din alte judeţe. Managementul spitalului este cel care aprovizionează, i-am sesizat în nenumărate rânduri“,a  declarat Paul Tomescu, şeful clinicii de urologie din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova.

Pacienţii se plând că sunt nevoiţi să facă rost de cele două substanţe din Bulgaria sau Serbia.

Conducerea Spitalului Judeţean din Craiova a precizat că cele două substanţe ar putea fi înlocuite cu ser fiziologic. „Se va face licitaţie, când se va termina licitaţia să sperăm că se va prezenta cineva astfel încât să putem cumpăra acele medicamente“, a precizat Bogdan Fănuţă, manager Spitalul Judeţean din Craiova.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Zelenski sancționează oameni din cercul lui Ilan Șor, inclusiv bașcana Găgăuziei și lidera partidului Moldova Mare
Un român, implicat într-o înșelătorie online: a încasat banii pe o cadă de hidromasaj pe care nu a mai livrat-o
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești