Un copil de 4 ani a dispărut din faţa casei, în Craiova

0
Publicat:

Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, este căutat de poliţişti.

Copilul este căutat de poliție FOTO: IPJ Dolj

”La data de 12 ianuarie a.c., ora 18.04, Secţia 6 Poliţie Craiova a fost sesizată de o femeie, de 78 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, nepotul său, POENARU YANNIS, în vârstă de 4 ani, în cursul acestei zile, în jurul orei 15.00 a plecat din faţa locuinţei sale, unde se juca împreună cu alţi copii şi nu a mai revenit până în prezent”, a transmis, duminică seară, IPJ Dolj, scrie news.ro.

Copilul are înălţime 110 cm, 15 kg, ochii negri, păr negru.

La momentul plecării acesta era îmbrăcat într-un hanorac de culoare negru, o vestă cu glugă de culoare roşu, fiind încălţat într-o pereche de cizme de culoare negru.

”Persoanele care deţin informaţii utile cu privire la minorul dispărut sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, a mai transmis sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online