Un bărbat din Bucureşti a fost arestat după ce înşelat două casiere din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost arestat pentru 29 de zile pentru înşleăciune în formă continuată

Constantin Sociu, în vârstă de 36 de ani, din Bucureşti, este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. Bărbatul a înşelat două casiere din Craiova, una de la un oficiu poştal, iar alta de la o sucursală BRD cu aproximativ 3000 de lei.

Bucureşteanul se prezenta la ghişeu şi le spunea casierelor că vrea să schimbe o sumă de bani pe care o avea în bacnote mari, iar în momentul în care primea banii sustrăgea din bacontele înmânate.''În momentul în care primea banii, bărbarul spunea că s-a răzgândit şi îşi cerea banii înapoi. Angajatele şi-au dat seama de lipsa banilor după ce şi-au făcut casa la sfîrşitul programului.'', a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Constantin Sociu este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. Bărbatul a fost arestat pentru o perioadă de 29 de zile.    

Oamenii legii au stabilit că bucureşteanul a înşelat-o pe casiera Oficiului Poştal nr. 3 din Craiova cu suma de 1.790 lei, iar pe 6 februarie 2013 pe casiera unei agenţii a băncii BRD, cu suma de 1.100 lei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete