Tupeu de băiat de bani gata. A lovit intenţionat o fată cu maşină că a refuzat să meargă la o întâlnire cu el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost transportată la spital Foto: Arhivă

Florin Valeriu Cioacă, în vârstă de 19 ani, din Craiova, este acuzat de tentativă de omor, calificat, după ce a lovit intenţionat cu maşina o tânără de 20 de ani.

Bărbatul a intrat cu autoturismul într-o staţie PECO din Craiova, iar în momentul în care a văzut-o pe fată a început să îi facă avansuri. Victima a încercat să îl evite, însă craioveanul s-a ţinut cu maşina după ea. De aici la un schimb dur de replici între cei doi nu a mai fost decât un pas. Florin Valeriu Cioacă a decis să se răzbune şi a lovit-o intenţionat cu maşina pe tânără.’’ Autorul cu intenţie, a schimbat direcţia de mers şi a lovit victima, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Şoferul a fugit imediat de la locul faptei’’, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Victima a fost transportată la spital cu răni uşoare. Oamenii au povestit cum tânărul a lovit-o intenţionat cu maşina. ‘’Fata nu a vrut să vorbească cu şoferul. Acesta s-a ţinut cu maşina după ea, însă după nici un minut a lovit-o intenţionat, după care a plecat ’’,a  declarat un martor.  

Florin Valeriu Cioacă, în vârstă de 19 ani, conducea un autoturism marca Mercedes. Tânărul are permis de conducere categoria B, de două luni, mai exact din octombrie 2012.

Bărbatul a fost arestat şi este acuzat de tentativă de omor calificat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG