Timiditatea din copilărie poate avea efecte negative asupra modului în care interacţionăm cu cei din jur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologii susţin că timiditatea din copilărie poate duce la o anxietate socială şi la izolare, pentru a evita interacţiunea cu persoanele din jur.

Specialiştii au mai precizat că, din cauza timidităţii din copilărie, poate scădea sima de sine, iar unele persoane ajung să fie mai preocupate desprea ceea ce cred alţii despre ele. „Este adevărata că timiditatea din copilărie poate avea efecte negative asupra modului în care ajungem să interacţionăm cu persoanele din jur. Oamenii timizi, care nu reuşesc să depăşească acestă barieră, ajung să se apropie de alte persoane pentru a evita situaţiile sociale. Copiii odată ajunşi la maturitate afişează imaginea unor oameni educaţi, rezervaţi, discreţi, tocmai pentru a se apăra şi a se acomoda în situaţii tensionate“, a spus psihologul Mihai Asavei.

Psihologii au mai declarat că a fi timid nu înseamă a fi introvertit. „Sunt persoane care sunt conştiente că au anumite probleme din copilărie şi încearcă să le rezolve pe cât posibil cu putinţă, însă şi sunt persoane care le ignoră şi preferă să trăiască astfel toată viaţa. Persoanele timide pot ascunde tendinţe grave din cauza că nu îşi pot exprima sentimentele. În momentul în care simt că sunt depăşiţi de situaţie răbunesc şi au accese de furie. Iniţial transmit imaginea unei fiinţe sensibile şi delicate. Este bine de ştiut că introvertiţii au o stăpânire de sine exemplară, sunt încrezători în forţele proprii, dau dovadă de abilităţi în relaţiile cu cei din jur, însă preferă să nu vorbească despre ei“, a mai declarat psihologul Mihai Asavei.

Specialiştii ne sfătuiesc să conştientizăm faptul că avem o problemă din copilărie şi să încercăm să o rezolvăm. Persoanele timide trebuie să înceapă prin a observa momentele în care îşi manifestă emotivitatea. „Timiditatea este trădată şi de manifestări fizice: înroşirea feţei, transpiraţia excesivă, frământarea mâinilor sau agitaţia picioarelor. Oamenii cred că astfel pot depăşi stresul provocat şi pot trece mai departe fără să fie observaţi de cei din jur“, a mai precizat psihologul Mihai Asavei.

Cum putem depăşi timiditatea:

- Trebuie să învăţaţi să vă acceptaţi aşa cum sunteţi, iar centrul de interes trebuie să fie asupra oamenilor şi să încercaţi să interacţionaţi cu cei din jur.

- Este indicat să vizualizaţi situaţia în care sunteţi siguri pe sine, încrezători şi fericiţi. Gândirea întotdeauna trebuie să fie una pozitivă.

- Nu trebuie să vă etichetaţi ca o persoană timidă şi să încercaţi să depăşiţi această barieră. Este bine să adoptaţi un stil vestimentar care să vă avantajeze, dar mai ales care să vă placă. 

      

   

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”