Steaua - Universitatea, din nou pe mâna lui Robert Dumitru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit brigăzile care vor oficia la partidele din etapa a 33-a, penultima din ediţia 2009/2010 a Ligii I.

Duelul de duminică (ora 22.00) din Ghencea, dintre Steaua şi Universitatea Craiova, va fi condus la centru de Robert Dumitru, braşoveanul care a arbitrat şi partida tur dintre cele două echipe, câştigată de bucureşteni cu 2-1, în Bănie.

Robert Dumitru va fi ajutat la cele două margini de asistenţii Octavian Şovre, din Oradea, şi Sebastian Gheorghe, din Suceava, în timp ce arbitru de rezervă va fi Cristinei Babadac, din Alexandria. Observator a fost delegat Mircea Neşu, din Oradea.

Centralul braşovean a mai condus un meci în deplasare al Ştiinţei în acest sezon, cel de la Vaslui, din etapa a 28-a, câştigat de olteni cu 1-0.

Totdeauna ne-am gândit să batem în Ghencea. Meciul va fi foarte greu, iar ce se spune acum sunt numai tâmpenii, care să ne adoarmă pe noi. E o mizerie să spui că Steaua - Craiova va fi blat. Este bun şi un punct, dar simt că putem să câştigăm, ghinionul nu poate să ţină la nesfârşit“, a fost pronosticul dat de patronul Craiovei, Adrian Mititelu.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile