Spitalul CFR din Craiova este în prag de faliment. În anul 1985 au fost cumpărate ultimele aparate medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Spitalului CFR din Craiova susţine că apartura unităţii este veche de mai bine de 35 de ani, iar din această cauză sănătatea pacienţilor este pusă în pericol.

Spitalul CFR din Craiova este în momentul de faţă la un pas de faliment. Pentru a face economii la buget, medicii au intrat în concdiu medical fără plată. Aparatură medicală a fost cumpărată la unitatea spitalicească ultima dată în anul 1985. „Este nevoie urgent de o linie de laparoscopie. Avem şase chirurgi cu calificare în chirurgie laparoscopică şi nu mai avem decât o singură trusă de laparoscopie la care foarte multe componente au defecţiuni şi trebuie aproape zilnic remediate“, a spus unul dintre medicii Spitalului CFR Craiova. 

Bolnavii îşi cumpără medicamente

Pacienţii au declarat că au fost zile în care şi-au cumpărat singuri medicamentele prescrise de medic. „Am primit reţeta şi am fost la farmacie, iar pe banii mei am cumpărat absolut totul. Asta este situaţia în momentul de faţă, iar noi bolnavii nu avem ce să facem“, a declarat Ion Stoica.  

Spitalul CFR din Craiova a adunat datorii la utilităţi de peste 200.000 de lei. Singurele venituri ale unităţii spitaliceşti sunt din contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar şi din analizele şi investigaţiile pe care le fac pacienţilor. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete