Şeful Clinicii de Hematologie din cadrul Spitalului „Filantropia” arestat la domiciliu are dreptul să profeseze câteva ore pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Dragoş Gabriel Găman este acuzat de luare de mită Foto:Arhiva

Dragoş Gabriel Găman, şeful Clinicii de Hematologie din cadrul Spitalului „Filantropia” Craiova, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Medicul Dragoş Gabriel Găman a fost reţinut în luna iunie pentru 24 de ore, însă magistraţii au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă şi au stabilit ca acesta să fie arestat la domiciliu. Instanţa a hotărât să îi permit şefului Clinicii de Hematologie din cadrul Spitalului „Filantropia” Craiova să plece de acasă începând cu 1 octombrie şi până pe data de 7 decembrie, în fiecare zi de miercuri, între orele 14.00 – 16.00, pentru a se prezenta la Facultatea de Medicină ca să susţină cursul la disciplina Hematologie. Tot în aceeaşi perioadă în zilele de vineri între orele 8.00 – 11.00, când studenţii din anul V au lucrări practice, medicul Dragoş Gabriel Găman poate să se ducă la Facultatea de Medicină.

Şeful Clinicii de Hematologie din cadrul Spitalului „Filantropia” Craiova a fost prins în flagrant în timp ce primea 500 de euro de la Silvia Gună. Femeia a mers pe data de 28 aprilie să discute cu şeful Clinicii de Hematologie din cadrul Spitalului „Filantropia” Craiova.
 
Silvia Gună i-a spus lui Dragoş Gabriel Găman că vrea să îşi pensioneze mama pe caz de boală. Pentru acest favor medicul a cerut suma de 500 de euro. Banii au fost daţi câteva zile mai târziu în biroul doctorului.

Dragoş Gabriel Găman a mai fost implicat în anul 2010 într-un scandal. În urma unui control au fost găsite stocuri mari de medicamente pentru bolnavii de cancer. Cu toate acestea, pacienţii erau trimişi să îşi cumpere de la farmacie tratamentul necesar.
 
Stocul de medicamente cumpărat la vremea respectivă erau pe cale să expire.
 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte