Rădulescu: „Craiova poate prinde cupele europene cu Conceicao“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rădulescu este mulţumit de alegerea făcută de Adrian Mititelu

Numirea lui Antonio Conceicao pe banca tehnică a Universităţii Craiova este considerată de bun augur de către şeful Şcolii Federale de Antrenori.

Mircea Rădulescu crede că portughezul poate face performanţă la Craiova, dacă va avea parte de un staff bun şi de linişte.

Mititelu s-a orientat bine de data asta. Conceicao este un antrenor care poate face faţă în Liga I, prin ceea ce a arătat la CFR Cluj. Acolo a avut obiective prea îndrăzneţe, dar la Craiova s-ar putea să reuşească. Este un antrenor bine pregătit, echilibrat în relaţiile cu jucătorii şi are experienţă. Sunt optimist în cazul său şi cred că va face un campionat bun cu Universitatea. Contează însă şi pe cine va mai avea în staff, pentru că are nevoie de un translator specializat în sport, dar şi de linişte“, a precizat Rădulescu.

„Vine dintr-o ţară latină, la fel ca şi noi, şi are un lot bun de jucători, pe care eu îi admir. Cred că Toni Conceicao va face treabă bună la Craiova şi, cu o muncă serioasă, poate prinde cu Universitatea chiar cupele europene, pentru că un loc şase le este accesibil oltenilor, după părerea mea. Eu îi doresc succes“, a mai spus Mircea Rădulescu.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”