Protest la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova! Medicii rezidenţi cer bonurile de masă de pe cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20 de medici rezidenţi s-au adunat iniţial în faţa Direcţiei de Sănătate Publică şi au mers apoi la uşa managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Florin Petrescu, pentru a-şi spune nemulţumirile. Oamenii se plâng că nu au mai primit timp de cinci luni bonurile de masă.

Principala nemulţumire a medicilor rezidenţi de la Spitalul Judeţean din Craiova este legată de tăierea bonurilor de masă, însă doctorii spun că există nenumărate alte probleme care îi împiedică să îşi exercita meseria aşa cum ar trebui. „ Avem salarii de 1.000 de lei, nu avem create condiţii de lucru, nu avem mănuşi. Din acest motiv plecăm în străinătate. Eu mi-am depus dosarul să lucrez în Anglia şi am fost acceptat dar am venit acum din solidaritate cu colegii mei”, a spus Cătălin Dudu, medic rezident. Oamenii spun că abia pot trăi cu banii pe care îi primesc lunar de la stat şi că, în aceste condiţii, singura lor salvare este munca peste hotare. "Acolo avem salariile de zece ori mai mari, nu de cinci", a adăugat medicul. Reprezentanţii rezidenţilor din Dolj spun că au înaintat numeroase adrese Ministerului Sănătăţii, pentru a le rezolva aceste probleme, însă fără rezultat. "Răspunsul a rămas în coadă de peşte. Ni s-a spus că au fost trimişi bani dar că direcţia spitalului îi distribuie. Normal că or să plece în străinătate (medicii rezidenţi - n.r.). Ultimul rezident cu care am stat de vorbă şi care lucrează în Elveţia mi-a spus că are un salariu de 4.000 de euro", a declarat doctorul Mihai Florea, preşedintele Sindicatului Medicilor Promedica din Dolj. 

Faţă-n faţă cu managerul

În jurul orei 12.00, un grup de rezidenţi a intrat la managerul Spitalului Nr. 1 din Craiova, pentru a-i cere socoteală. "Fiecare spital trebuie să se încadreze în 70% cheltuieli cu salariile, din totalul bugetului", a explicat conferenţiar doctor Florin Petrescu motivul pentru care nu le-a dat rezidenţilor bonurile de masă. Reprezentanţii sindicatului spun că iau în calcul să dea în judecată spitalul, pentru aceste bonuri. "În ultimii doi ani avem 101 de procese cu spitalul, pe drepturi salariale. Nu s-a rezolvat nimic, ar trebuie să se treacă la executare dar nu am înaintat până aici, pentru că asta ar însemna blocarea conturilor spitalului", a precizat doctorul Mihai Florea.

Judeţul Dolj are 1.200 de medici rezidenţi, dintre care 1.000 sunt la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Cel mai mic salariu al unui rezident este de 850 de lei iar cel mai mare 1.600, incluzând sporuri.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor