Procesul privind cumpărarea justiţiei din Craiova pentru eliberarea lui Adrian Cocoană din arest, amânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul Gigel Roşianu, Bogdan Hristea şi Roland Împuşcătoiu, Marian Sandu, dar şi alte dou persoane din Timişoara sunt acuzaţi că în anul 2008 au cumpărat justiţia din Craiova cu suma de 60.000 de euro pentru eliberarea lui Adrian Cocoană din arest.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă, iar dosarul se află pe rol la Tribunalul Dolj. Magistraii au amânat procesul dosar pentru data de 26 iunie. „Respinge cererea de recuzare a doamnei judecător Maria Nicola, ca nefondată“, se arată în încheierea instanţei.

Adrian Cocoană din Timişoara a ucis în anul 2008 un tânăr pe trecerea de pietoni. A pierdut controlul direcţiei, a acroşat un autoturism, după care a ajuns pe trotuar, unde a lovit două persoane, pe Lucian Reja-Peter şi pe prietena sa, Cristina Rohnean. Medicul care conducea un bolid de lux (Ferrari) a fugit imediat de la locul acidentului. A fost arestat pe data de 21 august 2008, la două zile după ce a produs accidentul.

Procesul medicului a fost strămutat de la Timişoara la Craiova, după ce avocaţii acuzatului au susţinut sus şi tare că în Banat nu ar avea parte de o judecată dreaptă. Şi asta pentru că sora tinerei care îl însoţea pe Lucian Reje-Peter era judecătoare acolo.   

Justiţia din Craiova mituită

Iasmina Popovici prietena lui Adrian Cocoană a plătit suma de 60.000 de euro pentru eliberarea lui Adrian Cocoană. Medicul a fost ajutat de un cunoscut interlop din Craiova să scape de arest. „În cursul lunii decembrie 2008, inculpatul Roşianu Gigel a pretins de la Popovici Iasmina, direct şi prin intermediul inculpaţilor Hristea Bogdan, zis «Bogdă», Sandu Marian, zis «Fibră», cât şi prin intermediul inculpatului Huc Alin Ciprian, dar şi prin intermediul altor persoane rămase neidentificate, suma de 50.000 de euro, pentru ca, prin influenţa pe care o avea asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Craiova şi a celor din cadrul Tribunalului Dolj şi contra sumei de 35.000 de euro din totalul solicitat, să-i determine pe aceştia ca, la următorul termen, să dispună punerea în libertate a lui (…). La rândul lor, inculpaţii Hristea Bogdan, zis „Bogdă“, Sandu Marian, zis „Fibră“, au adăugat la suma de 50.000 de euro valoarea de 10.000 de euro, pe care au pretins-o de la aceeaşi cumpărătoare de influenţă pentru ei, atât în mod direct, cât şi prin intermediul inculpatului Huc Alin Ciprian, pentru că prin influenţa pe care o aveau asupra lui Roşianu Gigel şi, implicit, asupra magistraţilor din Craiova, îi puteau determina pe aceştia să dispună punerea în libertate a lui (…), ceea ce s-a şi întâmplat prin decizia penală nr. (…)13.12.2008 pronunţată în dosarul nr. (…)/2008 de Tribunalul Dolj, ce a admis recursul inculpatului şi a dispus înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea“, au reţinut procurorii DNA  din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei.  

Bogdan Diaconescu era la vremea respectivă preşedintele completului de judecată care l-a eliberat din arest pe Adrian Cocoană. Magistratul a fost arestat şi condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat că a primit mită 15.000 de euro de la trei inculpaţi.

Mai multe pentru tine:
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile