Procesul privind cumpărarea justiţiei din Craiova pentru eliberarea lui Adrian Cocoană din arest, amânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul Gigel Roşianu, Bogdan Hristea şi Roland Împuşcătoiu, Marian Sandu, dar şi alţi doi barbaţi din Timişoara sunt acuzaţi că în anul 2008 au cumpărat justiţia din Craiova cu suma de 60.000 de euro pentru eliberarea lui Adrian Cocoană din arest.

Inculpaţii Gigel Roşianu, Bogdan Hristea, Rolan Împuşcătoiu, Marian Sandu, au fost trimşi în judecată pentru trafic de influenţă. Roland Împuşcătoiu şi Ciprian Huc, pentru complicitate la trafic de influenţă, iar Iasmina Popovici de cumpărare de influenţă. Dosarul a fost înregistrat pe rol la Tribunalul Dolj, iar primul termen a avut loc pe data de 3 aprilie, însă procesul a fost amânat până pe data de 15 mai din lipsă de apărare.

Adrian Cocoană din Timişoara a ucis în anul 2008 un tânăr pe trecerea de pietoni. A pierdut controlul direcţiei, a acroşat un autoturism, după care a ajuns pe trotuar, unde a lovit două persoane, pe Lucian Reja-Peter şi pe prietena sa, Cristina Rohnean. Medicul care conducea un bolid de lux (Ferrari) a fugit imediat de la locul acidentului. A fost arestat pe data de 21 august 2008, la două zile după ce a produs accidentul.

Procesul medicului a fost strămutat de la Timişoara la Craiova, după ce avocaţii acuzatului au susţinut sus şi tare că în Banat nu ar avea parte de o judecată dreaptă. Şi asta pentru că sora tinerei care îl însoţea pe Lucian Reje-Peter era judecătoare acolo.   

Justiţia din Craiova mituită cu 60.000 de euro

Iasmina Popovici prietena lui Adrian Cocoană a plătit suma de 60.000 de euro pentru eliberarea lui Adrian Cocoană. Medicul a fost ajutat de un cunoscut interlop din Craiova să scape de arest.

„În cursul lunii decembrie 2008, inculpatul Roşianu Gigel a pretins de la Popovici Iasmina, direct şi prin intermediul inculpaţilor Hristea Bogdan, zis «Bogdă», Sandu Marian, zis «Fibră», cât şi prin intermediul inculpatului Huc Alin Ciprian, dar şi prin intermediul altor persoane rămase neidentificate, suma de 50.000 de euro, pentru ca, prin influenţa pe care o avea asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Craiova şi a celor din cadrul Tribunalului Dolj şi contra sumei de 35.000 de euro din totalul solicitat, să-i determine pe aceştia ca, la următorul termen, să dispună punerea în libertate a lui (…). La rândul lor, inculpaţii Hristea Bogdan, zis „Bogdă“, Sandu Marian, zis „Fibră“, au adăugat la suma de 50.000 de euro valoarea de 10.000 de euro, pe care au pretins-o de la aceeaşi cumpărătoare de influenţă pentru ei, atât în mod direct, cât şi prin intermediul inculpatului Huc Alin Ciprian, pentru că prin influenţa pe care o aveau asupra lui Roşianu Gigel şi, implicit, asupra magistraţilor din Craiova, îi puteau determina pe aceştia să dispună punerea în libertate a lui (…), ceea ce s-a şi întâmplat prin decizia penală nr. (…)13.12.2008 pronunţată în dosarul nr. (…)/2008 de Tribunalul Dolj, ce a admis recursul inculpatului şi a dispus înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea“, au reţinut procurorii DNA  din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei.  

Bogdan Diaconescu era la vremea respectivă preşedintele completului de judecată care l-a eliberat din arest pe Adrian Cocoană. Magistratul a fost arestat şi condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat că a primit mită 15.000 de euro de la trei inculpaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani