Procesul medicului ginecologic acuzat că făcea avorturi „ascunse“, amânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul ginecolog Khalil Barham de la spitalul din Segarcea a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce a primit bani de la paciente, pentru a le face întreruperi de sarcină. Tribunalul Dolj l-a condamnat la la sfîrşitul lunii mai la trei ani de închisoare cu executare.

Medicul ginecolog a făcut imediat apel împotriva sentinţei date de Tribunalul Dolj, iar dosarul s-a mutat la Curtea de Apel din Craiova. Magistraţii au amânat procesul pentru data de 26 noiembrie.

Khalil Barham a fost prins în flagrant în martie 2012, în timp ce primea bani de la o pacientă pentru a-i face o operaţie de cezariană. Iniţial, medicul a fost reţinut, însă ulterior a fost eliberat, întorcându-se la spital. Medicul ginecolog a recunoscut atunci că un bărbat i-a oferit o sumă pentru a-i face avort unei femei, însă a susţinut că nu a pus mâna pe banii respectivi. „I-am spus să pună banii în dulap. Mi-am dat seama că este ceva în neregulă. Mi-a zis că amanta lui este însărcinată şi că nu vrea să se afle. A insistat să îmi dea un plic cu euro, dar l-am refuza“, a povestit Khalil Barham.

Anchetatorii l-au acuzat pe medicul de orgine arabă de şase infracţiuni. Pe parcursul cercetărilor, s-au mai depus alte cinci plângeri.“A fost prins în flagrant după ce a pretins şi primit 200 de euro. Alte cinci femei au depus plângeri împotriva acestuia. S-a stabilit astfel că, în ianuarie şi februarie 2010, precum şi pe 1, 3 şi 6 ianuarie 2012, acesta le-a cerut părţilor vătămate pentru operaţii de cezariană sau întreruperi de sarcină sume cuprinse între 100 de euro şi 1000 de lei, dar şi cafea şi băuturi alcoolice“, a declarat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort