Principalul suspect al accidentului feroviar se pensionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi se împlinesc două luni de la deraierea acceleratului 1692, în apropiere de Cârcea. Suspectul Florin Vlad lucrează în continuare la Regionala CFR, ca muncitor necalificat, şi urmează să fie pensionat.

Florin Vlad, de 53 de ani, bărbatul cercetat pentru nenorocirea care s-a produs în septembrie,nu va fi pensionat pe caz de boală, ci pentru că a ajuns la limita de vârstă. Conducerea Regionalei CFR Craiova a înaintat Casei Judeţene de Pensii Dolj o cerere în acest scop. „În perioada 1-5 noiembrie am depus dosarul. S-a ajuns la concluzia că angajatul CFR întruneşte toate condiţiile necesare pensionarii“, a declarat Cristian Căţilă, din cadrul Regionalei CFR Craiova. Acesta a mai spus că, deşi persoana în cauză are 53 de ani, el poate ieşi la pensie înainte de 65 de ani, pentru că a lucrat mai bine de 18 ani la grupa I de muncă şi, potrivit legii, are acest drept.

Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla la ce stadiu se află ancheta în cazul celei mai mari catastrofe feroviare din ultimii ani.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Pasiune transformată în business: Simona Halep își ajută tatăl în noua afacere. Domeniul surprinzător ales de Stere Halep
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla