Premieră în România după 1989. Începe construcţia a trei spitale regionale. O unitate va fi la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un spital regional va fi construit la Craiova din fonduri europene

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că în perioada următoare vor fi construite trei spitale regionale în Craiova, Iaşi şi Cluj. Unităţile vor fi ridicate doar cu fonduri europene.

În premieră după 1989 în România vor fi construite trei spitale regionale, la Craiova, Iaşi şi Cluj. Autorităţile din Bănie încearcă să identifice un teren potrivit pentru ridicarea unei unităţi care să deservească toate cele 5 judeţe ale Olteniei. „Două proiecte sunt premiere pentru sistemul naţional românesc: lansarea unui program naţional de radioterapie, în cadrul căruia vor fi construite între trei şi cinci unităţi noi în ţară, cu sprijinul Băncii Mondiale, şi începerea construcţiei, pentru prima dată din 1989, a trei spitale regionale, la Iaşi, Craiova şi Cluj“a declarat Nicolae Bănicoiu, Ministrul Sănătăţii.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au precizat că au identificat două terenuri unde poate fi construit spitalul regional. „Avem peste 70 de hectare în jurul Aeroportului din Craiova unde accesibilitatea este foarte buna şi apropierea de aeroport pentru traumele majore care s-ar petrece în regiunea Oltenia şi cei care ar trebui să fie aduşi aici. Pe de altă parte, am rămas proprietarii terenului de lângă Pieleşti, de lângă Gara Pieleşti unde am vrut să îl aşezăm iniţial“, a spus Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

Spitalul Regional din Craiova va fi construit din fonduri europene. Ministerul Sănătăţii a pus la punct de parteneriat pentru anii 2014-2020, în valoare de un milliard de euro pentru realizarea a trei unităţi la: Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova.

Mai citeşte şi

Spitalul regional din Craiova va fi construit din fonduri europene. Actele pentru obţinerea finanţării vor fi depuse în februarie
 
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute