Povestea olteanului cu plantații de portocali și măslini în Grecia: „Am plecat la muncă. La început treceam granița ilegal”

Un craiovean care a plecat cu un sfert de veac în urmă să-și încerce norocul pe alte meleaguri a ajuns între timp proprietar de fermă și aduce în Oltenia produse grecești autentice. Are plantații de măslini și portocali și o mică tavernă deschisă pe timpul verii.

Povestea lui Cătălin Trenovici (44 ani), un oltean cu rădăcini sârbești după unul dintre bunici, seamănă în parte cu a multor români. A plecat din Craiova, în 2001, pe când încă era un copil, să-și încerce norocul pe alte meleaguri. Terminase școala profesională, calificarea mecanic auto, și avea varianta de a lucra pe salariul minim, cel mai probabil și „la negru” în acei ani.

Orfan de ambii părinți de la 13 ani, Cătălin Trenovici a ales de mic să își sprijine bunica. Trăiau dintr-o pensie mică și aveau de plătit facturi mari, așa că la vârsta la care alți copii se jucau, craioveanul căuta de lucru. Și-ar fi dorit propriul atelier auto, dar s-a convins repede că i-ar trebui foarte mulți ani de trudă în slujba altuia până să și-l permită. În plus, mămăliga pe plită, cu untură și ceai, revea mult prea des în meniu.

A ales o variantă aventuroasă. A luat drumul Greciei, în 2001, locul unde mii de români găseau leac pentru sărăcie.

A ajuns în satul Agios Nikolaos (Sfântul Nicolae în limba greacă), în Laconia (Peloponez), de unde n-a mai plecat până astăzi și unde visează ca la bătrânețe să-și petreacă timpul alături de soție, stând la soare cât e ziua de lungă și pescuind. Este un hobby pentru care astăzi n-are vreme, lucrurile sunt încă în mișcare, ferma pe care și-a crescut-o pas cu pas este în continuare în expansiune.

„Gustați-le, se poate consuma și coaja”

Produsele din ferma „Zoi Naturals” au ajuns de mai multă vreme în Craiova, unde familia are un magazin și este în plan deschiderea celui de-al doilea, iar de duminică, 5 aprilie, o dată pe săptămână și în Slatina. Fiica cea mare a lui Cătălin, Georgiana, se ocupă de desfacere împreună cu partenerul ei. În doi ani termină facultatea de management și școala postliceală de asistent medical generalist, în România, în timp ce mezina, crescută în Grecia, este în primul an de liceu. Ele sunt motivul pentru care soții Trenovici fac tot ce le stă în putință să construiască, cu pași mici, mai mult decât o afacere, un alt fel de a trăi.

„De vreo 25 de ani părinții mei stau acolo, am o soră care face școala acolo. Ei stau acolo, eu mai mult sunt pe drumuri. Eu transport marfa, însă acolo se face toată munca. Și toată munca e făcută de domnul, patronul mare, cum îi zic eu”, ni-l prezintă Georgiana pe tatăl său.

Așa începem să vorbim cum au ajuns măslinele vrac, cele vidate sau ambalate la borcan - cu brânză, ulei de măsline și ierburi aromatice, portocalele, uleiul de măsline „de cea mai bună calitate, cu aciditate 2”, alături de multe altele, în Oltenia. „Gustați-le, se poate consuma și coaja”, își îmbie Georgiana clienții care nu pot trece peste portocalele tăiate felii fără să le încerce.

„Coaja se poate consuma, pentru că noi nu folosim pesticide, nu folosim niciun produs care să le altereze calitatea. Sunt naturale, culese proaspăt, așa că, nefiind tratate, nici nu pot fi păstrate foarte mult timp”, explică tânăra. Le vinde cu 7 lei/kg, iar prețul îi surprinde pe cumpărători.

Vorbim de măsline, iar tânăra explică entuziasmată tot procesul. Cum este ferma, ce presupune culesul, cum se obține uleiul etc.. Măslinele sunt adunate și duse la fabrica din zonă, care se procesează contra unui comision. În ultimul sezon a fost 9%. Dacă nu ai spațiu de depozitare, tot pe bază de comision poți și depozita uleiul până când găsești cumpărător. „Importă italienii, îl iau de acolo și zic că e italian”, avea să dezvăluie, nu mult mai târziu, fermierul.

„Aici am ajuns, aici am rămas”

Craioveanul a plecat la muncă în 2001, într-o perioadă în care România nu era membră a Uniunii Europene. „Am ajuns în Grecia la muncă, la cules de măsline. Și la cules de măsline am rămas”, rezumă Cătălin Trenovici cei 25 de ani de Grecia.

Satul în care cu 25 de ani în urmă găzduia sute de români în căutare de muncă i-a devenit între timp „acasă”. De altfel, și Georgiana vorbește despre „satul meu” și „la noi în Grecia” când descrie cum decurge lucrul în fermă și viața de zi cu zi.

Cătălin Trenovici a lucrat, până să-și achiziționeze propriile terenuri, nouă ani pentru un fermier pe care și astăzi îl ajută în exploatație. Acel angajator i-a fost alături și la bine și la greu, sprijinindu-l să pornească propria plantație. În plus, „mie nu-mi place să plec de colo-colo sau să-mi încalc cuvântul”, spune olteanul. În 2010 a cumpărat primele terenuri, iar în 15 ani s-a apropiat de 10 hectare cultivate cu măslini și portocali.

„În 2010 am reușit să cumpăr prima tarla, de măsline, iar de acolo, ușor-ușor, am dezvoltat și portocalele. În 2018 am dat drumul și la tavernă, avem o mică tavernă”, dezvăluie fermierul.

De muncă este pe toată perioada anului. Are multe soiuri de portocali, așa că este de cules din noiembrie până în octombrie. „Este foarte multă muncă pe care clientul nu o înțelege. Foarte multe nopți pierdute. Nopți, zile... Vă putem și arăta unde stăm noi”, intervine Georgiana, indicând pe un pliant zona din care vin bunătățile grecești.

Craioveanul își amintește că la început a muncit singur. Nu după mulți ani și-a luat în Grecia și soția și copila de 2 ani și 4 luni. „Pe cea mică am conceput-o în Grecia”, spune Cătălin Trenovici.

„Am plecat singur la încceput. Am trecut granița fraudulos, era înainte de aderare, s-a dat drumul în 2007, iar de atunci totul a fost în regulă. Cam patru zile făceam pe drum. Și ne piteam, și fugeam de poliție să nu ne prindă. Iar în Grecia muncesc și astăzi la același patron, îl ajut și acum. Când m-am dus în Grecia prima dată erau puzderie de români. Ieșeai într-o piață dimineața, în sat, acolo, și cât de mic era cred că eram 800 de români acolo. Fiecare sat avea peste câteva sute de romani. Acum dacă mai găsești 20-30. Acum și acolo forța de muncă este o problemă foarte gravă. În 2001, când am ajuns eu, încă nu se schimbaseră drahmele, erau în tranziție, să treacă la euro. Și ziua de muncă se plătea cu 6.000 de drahme, venea undeva la 25 de euro. Era pachetul de țigări 70 de cenți, de 3 euro luam 10 pulpe mari de pui. Pâinea era 50 de cenți. Și a mers ziua de lucru așa cred că 7-8 ani, la 25 de euro. După, s-a făcut 30 de euro. Dar când s-a scumpit ziua de muncă, pachetul de țigări s-a făcut 2 euro, pâinea s-a făcut un euro și 20 de cenți. Astăzi, în zona noastră, ziua de muncă este 50-60 de euro, în alte zone ale Greciei mai este și cu 30-40. La noi încă se plătește foarte bine, dar sunt prețurile foarte mari. O pâine de un kilogram costă 2 euro și 60 de cenți”, detaliază fermierul.

Zilierii vin astăzi din afara Uniuni Europene, din Pakistan, Bangladesh, Nepal, Filipine, europenii consideră că salariile oferite sunt prea mici în agricultură, așa că lucrează în alte domenii sau în alte țări ale Europei. Prietenii cu care muncea odinioară Cătălin Trenovici au ales între timp Germania, Anglia sau Belgia.

„Grecii, majoritatea, cei plecați, sunt în America, Australia, Canada și Germania. Am prins bine la început, în primii ani, pentru că majoritatea grecilor se întorceau din America și se apucau să-și reconstruiască vechile locuințe. Veneau și ne plăteau în dolari. Era 24 de euro ziua de muncă, ei ne dădeau poate 50 sau 100 de dolari”, își amintește olteanul.

Primul său angajator livra la acea dată o plantă folosită pentru salate, o ambala în saci. Ulterior și-a deschis o fabrică de îmbuteliat ulei, s-a extins și i-a putut oferi constant de lucru. Astăzi, fiind mult mai în vârstă, are nevoie de un om de încredere, iar Cătălin este acela. „Prin el eu am reușit și cu casa și cu tarla și cu toate și am stat la el. Eu am fost omul care nu mi-a plăcut să fug, să-mi caut când plătește altcineva cu 5 euro în plus. Pentru că plecai pe acei bani în plus, dar aveai de muncă 10 zile, după care nu mai aveai și te întorceai. Și nu te mai primea, pentru că grecii sunt paroliști și fixiști. Când vorbești cu ei un lucru, e lucru. De exemplu, la culesul măslinelor, care începe undeva în octombrie și oamenii își caută oameni pentru tot sezonul, să stai până la final, adică vorbim de 2-3 luni, depinde câte tarlale are și ce suprafață. Ei, când ai plecat și l-ai lăsat pe om încurcat, ca să găsească alți oameni atunci, în iufa culesului, e greu. Or eu nu am fost om să alerg pentru 2-3 euro în plus. Având și copiii și familia după mine am stat acolo, pe mult, pe puțin. Dar știam că am zi de zi de munca, iau lunar bănuții ăia. Și acum, am ajuns bine, dar cu greu, cu sănătatea în piuneze. Am un infarct făcut, am trei stent-uri, și cu toate astea încă muncesc fizic”, povestește fermierul.

„La noi în sat a fost un grec. Mă văd în el”

Grecia i-a devenit casă olteanului și îi va fi și pe viitor. Planurile sunt mari. Vrea să-și modernizeze ferma și e bucuros că, cel puțin acum, toată familia trage pentru același obiectiv. Alteori îi mai fug însă gândurile.

„La noi în sat, acolo, a fost un grec, a decedat cu vreo 2 ani în urmă. Eu mă văd în el, cumva aceeași poveste de viață. Supărat de mic, fără părinți, a muncit din greu, iar la vârsta de 60 de ani a început să vină în sat să-și reconstruiască casa părintească și tarlalele părintești. Vreau să vă spun că a investit bani... Dacă sâmbăta și duminica cobora el din Atena și erau 50 de români disponibili pe weekend, pe toți îi lua la muncă. Tarlalele grecești sunt multe la noi în zonă. Și cea mai mică pietricică o adunam cu grebla, la el în tarlale ziceai că este covor persan. Nu era fir de iarba, fir de pietricică. A investit bani cu sacii, unde avea casa în sat ziceai că intri în Rai. Flori, pomi, ce vă imaginați, Rai. A decedat în urmă cu 2 ani și s-a ales praful de două case și restul tarlalelor care erau de revistă. Așa și eu, dacă îi vad că se ocupă, bine, dar dacă nu, eu stau cu baba mea, la pește zi de zi, la plajă zi de zi”, își face fermierul planul pentru viitorul îndepărtat.