Porturile Calafat şi Bechet din Dolj, închise pentru camioanele de peste 10 tone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Prefecturii Dolj au anunţat că porturile Calafat şi Bechet de la Dunăre au fost închise traficului pentru camioanele cu o greutate mai mare de 10 tone. Decizia a fost luată ca urmare a măsurilor luate de autorităţile bulgare.

Vămile Bechet şi Calafat din judeţul Dolj au fost închise pentru tirurile cu o greutate mai mare de 10 tone, au anunţat astăzi autorităţile doljene. Decizia a fost luată ca urmare a restricţiilor de trafic impuse de autorităţile bulgare. Şoferii de autoturism vor putea trece în continuare graniţa în Bulgaria.
La sfârşitul lunii ianuarie, când Bulgaria a fost sub avertizare de cod roşu, sute de şoferi de tir au fost nevoiţi să aştepte zile la rând redeschiderea frontierelor de la Dunăre în vămile Calafat şi Bechet.