PNL Dolj a sărbătorit victoria cu tort şi şampanie. „Va fi foarte greu de reparat ce au stricat aceşti indivizi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tortul pregătit de reprezentanţii PNL Dolj pentru seara de 24 noiembrie 2019 a fost personalizat cu fotografia lui Klaus Iohannis folosită în campania electorală.

Reprezentanţii PNL Dolj au aşteptat duminică seara rezultatele parţiale al alegerilor prezidenţiale la sediul filialei. Când au aflat că Iohannis a câştigat nu numai în Craiova, dar şi în Dolj, au început petrecerea cu un tort îmbrăcat în fotografii cu viitorul preşedinte al României, dar şi cu actualul premier Ludovic Orban. Membrii PNL Dolj au şi închinat câte un pahar cu şampanie în cinstea victoriei.

 „Acest vot a fost pentru o Românie normală, însemnând o Românie dezvoltată, modernă, o Românie în care indiferent de ce poziţie ocupi în societate eşti respectat. În judeţul Dolj, avem o prezenţă la vot de aproape 52%. Cred că şi în Dolj se vor schimba mentalităţi. Am convingerea că şi la Dolj se vor schimba lucrurile. Facem numărătoare paralelă în aceste momente şi vom vedea cum vor sta lucrurile în judeţ. Încă o dată”, a declarat Ştefan Stoica, preşedinte PNL Dolj.

„Tot respectul pentru oamenii care au fost la vot astăzi, mai ales pentru cei din diaspora. Acum e o perioadă complicată, va fi foarte greu de reparat ce au stricat aceşti indivizi. Sunt convins că avem cu cine, avem, un guvern care are capacitatea necesară, sper că va avea şi timpul necesar”, a spus europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”