Pasajul subteran care leagă nordul de sudul oraşulu a fost finalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii pot circula pe sub pasajul subtern din centrul Craiovei

După opt luni de lucrări intensive circulaţia a fost redată prin pasajul ubteran. Firma care a proiectat şi executat lucrarea din centrul oraşului a predat investiţia cu două luni mai deverme.

Proiectul estimat a fost calculat la aproape 16 milioane de euro, însă firma Mitliv a licitat şi a câştigat cu numai 8 milioane de euro. Execuţia proiectului privind realizarea pasajului subteran de la Universitate, pe sub intersecţia străzii Arieş cu A.I. Cuza, respectiv Împăratul Traian, cu scopul de a prelua traficul auto de pe bulevardul Carol I, a demarat pe 16 mai 2012, cu demolarea celor două imobile din vecinătate (cel de pe strada Eugeniu Carada, nr. 15, şi cel de pe strada Arieş, nr. 8) şi a fost finalizat cu două luni şi zece zile mai devreme decât data prevăzută în contract.  

Conform contractului încheiat au fost montate panouri electrice de monitorizare şi de informare a traficului, care anunţă conducătorii auto despre condiţiile în care se circulă în interior. Au fost montate şi camere de luat vederi. „Din respect pentru craioveni am abordat această lucrare cu maximum de seriozitate, încercând să scurtăm pe cât posibil perioada de suferinţă cauzată de restricţiile de trafic rutier, şi nu numai. Targetul nostru a fost să realizăm o lucrare de cea mai bună calitate şi am reuşit“, a spus Liviu Cioană, managerul firmei Mitliv.

Pasajul subteran din centrul Craiovei are o lungime de 405,32 m. S-au realizat 15.780 de metri pătraţi de stradă amenajată la nivelul bretelelor, 7.810 mp - trotuare modernizate, 3.980 mp - sensuri giratorii, iar 1.280 mp de reţele de alimentare cu apă şi canalizare au fost deviate. „Arată foarte bine. M-am plimbat puţin prin  pasajul subtern şi mi-am dat seama că se pot face şi investiţii de calitate cu bani puţini“, a spus un craiovean.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie