Pandurii riscă să piardă la „masa verde“ meciul cu Universitatea Craiova
0Echipa Pandurii Târgu-Jiu nu a fost programată în campionat de către LPF pentru meciul de luni cu Universitatea Craiova, pe care riscă să-l piardă cu 3-0.
Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a respins aseară cererea de revizuire formulată de clubul Pandurii împotriva unor hotărâri ale comisiilor LPF.
Astfel, Pandurii nu este programată pentru meciul din campionat care ar trebui să se dispute pe teren propriu împotriva echipei Universitatea Craiova. Neprogramarea s-a făcut la solicitarea clubului Dinamo, ca urmare a neachitării unor restanţe în cazul jucătorului Ilie Iordache.
Clubul gorjean va face recurs la decizia luată de CSL, iar acesta va fi analizat în cel mai scurt timp. Anunţul a fost făcut de către secretarul general Daniel Băloi.
„Nu suntem de acord cu această hotărâre şi vom şi declara recurs împotriva acestei decizii care a respins cererea de revizuire. Suntem surprinşi în mod neplăcut de motivarea hotărârii făcută de CSL şi o vom ataca imediat. Comisiei de Recurs îi revine o responsabilitate uriaşă în soluţionarea acestui litigiu pentru că poate îndrepta deciziile greşite care s-au luat în ultima vreme împotriva clubului Pandurii“, a spus Băloi pe site-ul oficial al clubului gorjean.