O tânără de 23 ani, lovită pe stradă de un necunoscut. Atacul a fost filmat: „A dat-o cu capul de mașină!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără în vârstă de 23 ani a fost lovită pe stradă, joi, 15 mai 2025, de un bărbat necunoscut, aflat în plină criză, după cum se observă în imaginile surprinse de martori. „De ce n-au rămas cu mine în telefon, să le spun pe unde e?”, se aude pe imaginile video.

Faptele s-au petrecut joi după-amiază, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Craiova,  județul Dolj. Un bărbat în vârstă de 33 ani a semănat spaimă, determinându-i pe trecători să apeleze 112. Bărbatul s-a năpustit asupra unei tinere, lovind-o puternic și doborând-o la pământ. Totul s-a petrecut extrem de repede, fără ca măcar bărbatul să se oprească. Oamenii au asistat îngroziți. Totul a fost surprins în imaginile filmate de un bărbat care ar fi și sunat la 112 să reclame ce se întâmplă. „De ce n-au rămas cu mine în telefon, să le spun pe unde e?”, se aude bărbatul spunând. La doar câteva secunde, în imagini se vede cum agresorul o lovește pe tânără. „A dat-o cu capul de mașină”, remarcă cel care filmează.

Polițiștii au reușit să-l identifice pe agresor și să-l ridice, transportându-l la o unitate medicală.

În cursul acestei zile, ora 15.30, polițiștii Secției 2 Poliție Craiova au fost sesizați de o femeie, din municipiul Craiova cu privire la faptul că, pe bulevardul 1 Mai, din localitate, o persoană necunoscută de sex masculin se manifestă agresiv. Polițiștii deplasați la fața locului nu au găsit persoana în cauză, însă pe baza semnalmentelor oferite de apelantă au identificat, la scurt timp, un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Craiova. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta ar fi agresat fizic o tânără, de 23 de ani, din municipiul Craiova”, au comunicat reprezentanții IPJ Dolj.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate urmând a fi dispuse măsuri legale. Agresorul a fost transportat la o unitate medicală de specialitate, unde a rămas internat, au mai precizat polițiștii.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026