Mitropolia Olteniei şi monopolul din biserică. Credincios: „Am venit cu lumânări de acasă şi nu m-au lăsat să le aprind“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea lumânărilor aprinse la biserică sunt produse tot de biserică FOTO: ANDREEA MITRACHE

Reprezentanţii Mitropoliei Olteniei recunosc că au pus monopol de lumânări în biserici: astfel, credincioşii care vin să se roage nu au voie să aprindă decât lumânări care au fost produse de fabrica Mitropoliei.

Un preot din Dolj a declarat, sub protecţia anonimatului, pentru ziarul „Adevărul“, că Mitropolia Olteniei îi obligă pe preoţi să vândă aproximativ 600 de grame de lumânără anual fiecărei familii de enoriaşi. „Sarcina cea mai grea este pe umerii noştrii. Noi, preoţii, trebuie să îi convingem pe enoriaşi să cumpere 600 de grame de lumânări de familie produse de fabrica Mitropoliei Oltenia. Nu este normal acest lucru, iar eu nu am impus nimănui acest lucru, iar din 2013 până în prezent nu am putut să îndeplinesc ordinele Mitropoliei Oltenia. Oamenii sunt săraci şi nu îşi permit să cumpere lumânări în valoare de 30 de lei. Pentru ei orice bănuţ este important, iar eu nu îmi permit să impun nimănui absolut nimic“, îşi începe preotul mărturia.

Urmările nu au întârziat să apară. „Din păcate, am avut de suferit şi am fost ameninţat că voi pierde parohia. Nimeni nu are curaj să vorbească de frică să nu îşi piardă slujba. Prin intermediul nostrum, afacerea Mitropoliei Olteniei trebuie să funcţioneze. Ne-am săturat de aceste abuzuri, dar până nu vom avea curajul să vorbim deschis nu vom putea rezolva absolut nimic“, a mai spus preotul, sub protecţia anonimatului.

Răspunsul Mitropoliei

Mitropolia Oltenia deţine o fabrică de lumânări, iar lunar scoate pe poartă tone de obiecte făcute din ceară. Ioniţă Apostolocahe, purtătorul de cuvânt al instituţiei, recunoaşte că lumânarea din comerţ nu este admisă în biserică, dar spune că nu ştie absolut nimic despre plângerile preoţilor. „Fiecare preot trebuie să calculeze de câte lumânări are nevoie. Nu este adevărat că noi le-am impus să vândă o anumită cantitate. Este vorba de un monopol pe care îl are Mitropolia, iar preoţii primesc o parte din vânzarea obiectelor de artă. Pot astfel să îşi achite utilităţile“, precizat Apostolache.

Enoriaşii recunosc că au fost îndemnaţi de preoţi să cumpere lumânări din biserică de fiecare dată când au venit la slujbă. „Preotul ne-a spus că lumânările din lăcaşul de cult nu poluează şi scot mai puţin fum. O singură dată am venit de acasă cu două lumânări, însă nu m-au lăsat să le aprind. Nu este normal, dar trebuie să ne conformăm situaţiei. Preoţii nu au o vină, ei îndeplinesc doar ordinele şefilor. Lumânările de parafină am văzut că sunt 45 de lei kilogramul, iar cele de ceară 75 de lei kilogramul. Destul de mult în comparaţie cu pensiile şi salariile noastre. Eu am cumpărat de fiecare dată când am mers la biserică câte două lumânări. Nu îmi permit să achiziţionez 600 de grame. Până la urmă, ce să fac cu ele? Nu vin zilnic să mă rog“, a spus Maria Creţan (foto jos), o credincioasă din Dolj.

Oamenii au mai declarat că în biserici se vinde la un preţ destul de piperat şi vinul „Milostivirea“: o sticlă de 750 ml costă 33 de lei. „Fac afaceri cu lumânări şi cu vin, iar tot ei se plâng că nu au bani. La nuntă îţi cer 300 de lei, iar la botez sau înmormântare 250 de lei. Dacă nu dai, nu eşti băgat în seamă. De nenumărate ori preotul ne-a atras atenţia că nu cumpărăm lumânări din biserică şi că venim cu ele de acasă. În piaţă, kilogramul este la jumătate faţă de cum se vinde în biserică. Până la urmă, importantă este credinţa, însă am uitat de multă vreme acest lucru. Nu avem noi un cuvânt de spus şi nici nu vom schimba absolut nimic. Preoţii tot ce ştiu vor face. Ei sunt scutiţi de la taxe şi impozite, însă tot ei se plâng tot timpul. Noi, oamenii de rând, ce să mai zicem?“, a precizat Ioana Mihăilescu (foto jos), o altă credincioasă din Dolj. Preţul de fabrică al unui kilogram de lumânări cu parafină este de 25 de lei, însă pe piaţă ajunge la 45 de lei. Lumânările de ceară pleacă de 53 de lei, însă enoriaşii le achiziţionează cu 75 de lei. 

În ceea ce priveşte vinul vândut în unele biserici din Dolj, reprezentanţii Patriarhiei României au declarat că instituţia nu deţine viţă de vie şi că nu produce vin liturgic. Aceştia au mai spus că de cinci ani au somat Mitropolia să nu mai folosească abuziv stema şi numele Patriarhiei.

Hârtie trimisă tuturor preoţilor

Preotul care a dorit să-şi păstreze anonimatul a precizat că anual primeşte un comunicat prin care e anunţat în legătură cu câte lumânări trebuie să vândă. Conform acestuia, în document s-ar arăta următoarele: „Precizăm că procentul de repartizare pentru fiecare parohie este de 0,60 kg/familie. Totodată, vă îndatorăm să vă îngrijiţi de aprovizionarea cu lumânări în vederea asigurării stocului necesar pentru livrarea în parohii. Din încredinţarea, IPS. dr. Irinei, Arhiepiscopul Craiovei şI Mitropolitul Olteniei“.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”