Micul „Hagi de Craiova“ luat de CSU de pe străzi: „Îmi doresc să ajung mare fotbalist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Said Păun visează să ajung un mare fotbalist Foto: sport.ro

Povestea lui Said Păun a impresionat pe toată lumea cu povestea sa tristă. Micul „Hagi de Craiova“ a fost evacuat din apartamentul din cartierul Valea Roşie şi aruncat în stradă.

Said Păun, în vârstă de 14 ani, din Craiova, este considerat unul dintre cei mai talentaţi copii la fotbal şi visează să ajungă la fel ca idolul său Gheorghe Hagi. Băiatul a fost primit la căminul unui liceu din Craiova. „Îmi doresc să ajung mare fotbalist. Vreau să mă vadă părinţii mei la televizor şi să am bani să le cumpăr o casă“, a povestit micul „Hagi de Craiova“.

Said Păun a primit vizita idolilor săi la căminul unde a fost cazat. Emil Săndoi a fost cel care l-a încurajat să îşi urmeze visul. „Să faci tot ce depinde de tine ca să ajungi fotbalist şi să joci la clubul acesta (CSU) “.

Antrenorii lui Said sunt convinşi că o să facă carieră în acest domeniu. „Joacă bine fotbal şi este extrem de talentat. Sunt convins că în viitorul apropiat va evolua la CSJ Ştiinţa Universitatea Craiova. Chiar dacă doarme sub cerul liber nu a lipsit niciodate de la antrenament şi de fiecare dată şi-a făcut treaba ca la carte. Nu s-a plans niciodat de absolut nimic, iar eu am aflat întâmplător că a rămas fără un acoperiş deasupra capului. Este un exemplu şi este unul dintre cei mai buni copii din echipa noastră de fotbal”, a spus Adi Troacă, antrenor.

Mai citeşte şi

Micul „Hagi de Craiova“ locuieşte sub cerul liber, dar nu renunţă la fotbal: „Adorm cu mingea sub cap şi mă simt în siguranţă“
 





       
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie