Micii fermieri pot plăti impozitul pe veniturile din agricultură la primăriile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agricultorii  care obţin venituri din activităţi agricole vor putea să achite impozitul şi contribuţiile aferente acestor venituri la primăriile locale.

Micii fermieri au declarat că această măsură este binevenită, iar de acum înainte nu vor mai pierde o zi întreagă pe drum pentru a-şi putea plăti impozitul pe veniturile din agricultură. „La noi în comună nu există o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. De fiecare dată trebuia să mă deplasez până la cea mai apropiată unitatea a  administraţiei finanţelor publice la care eram înregistrat ca plătitor de impozit. Acum este mult mai bine voi putea plăti creanţele la primăria din localitate”, a spus Ion Truică.

Statul a stabilit deja două termene de achitare a sumelor. Jumătate din impozit trebuie achitat până pe 25 octombrie, iar cealaltă jumătate, până pe 15 decembrie. „Impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţi agricole, datorate de persoanele fizice, potrivit legii, se pot achita în numerar şi la compartimentele de specialitate ale unităţii administrativ-teritoriale corespunzătoare localităţii în care îşi au domiciliul fiscal contribuabilii, dacă în această localitate nu există o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”, prevede proiectul de ordonanţă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”