Medicii obligaţi să dea banii înapoi statului pentru gărzile făcute în centrele de permanenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii din Dolj nu sunt de acord să dea banii primiţi înapoi statului

Curtea de Conturi a efectuat un control la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În urma verificărilor a stabilit că medicii din centrele de permanenţă au fost plătiţi în plus şi ilegal, iar acum trebuie să înapoieze sumele primite.

Peste 50 de medici din judeţul Dolj trebuie să înapoieze statului 960.000 de lei. Medicii au declarat că din punctul lor de vedere decizia Curţii de Conturi nu este corectă. „Noi am venit la muncă şi era normal să fim plătiţi. Acum statul ne cere să dăm înapoi o parte din plăţile primite într-un an. Doar la noi se poate aşa ceva, însă să nu uităm că trăim în ţara tuturor posibilităţilor. Avem salarii de mizerie şi condiţii de muncă la fel. Eu am de dat înapoi suma de 5000 de lei”, a spus un medic. 

Societatea Naţională de Medicină de Familie a făcut deja o adresă către Ministrul Sănătăţii, în care a scris negru pe alb că nu esre de acord cu sentinţa dată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „În această perioadă, la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Dolj se reverifică situaţiile şi se calculează dobânzile, urmând ca medicii respectivi să primească notificări pentru sumele care trebuie virate către Ministerul Sănătăţii”, a declarat Cristina Mândreci, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Dolj.

Curtea Naţională de Conturi a sancţionat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru că a acordat sume mai mari de bani centrelor de permanenţă din ţară, motivând că a interpretat greşit legea.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget