Medic ginecolog, acuzat ca ar fi luat mitǎ pentru o cezarianǎ. Procurorii i-au interzis sǎ mai profeseze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic ginecolog, de la Spitalul Filantropia Craiova, a Fost prins în flagrant în timp ce primea o mită în valoare de 800 de lei și 100 de lire sterline pentru a face o cezariană.

Medic acuzat de luare de mita. Foto: Arhiva

 „În data de 10.10.2024, inculpata DDM, în calitate de specialist cu specializarea obstretică-ginecologie, ar fi primit un titlu de mită suma de 800 de lei și 100 de lire sterline d ela o pacientă internată la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, în legătură cu îndeplinirea înadoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenții chirurgicale pentru nașterea unui copil - cezariană”, transmit procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Anchetatorii au început urmărirea penală a medicului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal. 

Medicul a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, perioadă în care nu mai poate profesa în postul de specialist obstretică-ginecologie în cadrul niciunei unități medicale din rețeaua de stat. 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte