Măsuri de austeritate la Spitalul Filantropia: medicii rămân fără sporuri de încordare psihică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de la Urgenţa Spitalului Filantropia vor avea sporuri mai mici. Foto: Arhivă.

Conducerea Spitalului Muncipal Filantropia a anunţat că în următoarea perioadă vor fi reduse la minimum sporurile salariale. Angajaţii nu vor mai primi sporuri de încordare psihică, de 15% din salariu.

Reprezentanţii unităţii medicale spun că s-a ajuns la această situaţie din cauză că spitalul abia reuşeşte să acopere salariile angajaţilor şi că, de la o lună la alta, oamenii riscă să rămână fără lefuri dacă nu se reduc aceste sporuri. "Luna aceasta reuşim să plătim salariile, dar de luna următoare nu ştim ce va fi. Banii pe care îi primim de la Casa de Asigurîări de Sănătate, de 2.000.000 de lei pe lună, nu acoperă salariile, care depăşesc 2.100.000 de lei", a declarat asistentul universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Nr. 2.

După salarii, tăieri de sporuri

Doctorul Ungureanu a precizat că în consiliile de administraţie au fost dezbătute măsurile de austeritate care urmează să fie puse în aplicare. Este vorba de reducerea la minimum a sporurilor. "Ne gândim la scăderea sporurilor la minim în următoarea perioadă, unde mai sunt de scăzut, pentru că în general au fost scăzute. Anatomopatologia are sporuri între 50-100%,  Neonatologia,  75 %, şi de asemenea se mai dau sporuri la Reanimare. Am discutat despre măsura reducerii sporurilor, mai sunt câteva sectoare unde se pot reduce",a afirmat managerul Spitalului Nr. 2. Doctorul Ungureanu a spus că sporurile de  încordare psihică vor fi tăiate de pe listă. "Mai sunt câteva secţii unde se mai dau sporuri de 15%, de încordare psihică, adică la secţiile medicale, care nu au alte sporuri şi unde se pare că trebuie să renunţăm şi la ele. Imediat (vor fi reduse - n.r.), după ce vom plăti salariile în februarie vor fi făcute calcule", a precizat managerul Spitalului Filantropia.

Conducerea Spitalului Filantropia spune că în luna martie va fi discutată în şedinţă şi propunerea de a fi făcute disponibilizări. Managerul a precizat că nu se cunoaşte încă numărul celor care vor fi concediaţi.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE