Mărturia cutremurătoare a părinţilor elevei găsite decapitată într-un parc din Craiova: „Poliţia ne-a spus că e în viaţă, dar am găsit-o la morgă într-un sac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandra Goghez, în vârstă de 17 ani, din comuna doljeană Goieşti, a fost găsită în data de 15 august decapitată în parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au demarat o anchetă pentru moarte suspectă.

Părinţii Alexandrei Goghez s-au decis să vorbească şi au făcut mărturisri cutremurătoare. Au povestit, pentru "Adevărul", că oamenii legii i-au asigurat iniţial că fiica lor este în viaţă şi că o să se întoarcă singură acasă. Pe data de 15 august, au fost anunţat că tânăra a fost găsită moartă în parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova. 

„Imediat cum am văzut că nu a mai răspuns la telefon, am plecat la Craiova să vedem care este situaţia. Am mers la fratele meu, iar Alexandra nu era acasă. Ne-am dus la locul de muncă şi am întrebat de ea. Angajaţii ne-au spus că, în urmă cu două zile, după ce şi-a terminat tura, a plecat cu bucătarul, iar pe drum s-a întâlnit cu nişte ţigani. Am mers la poliţie la Secţia 2 să depunem plângere, iar de acolo am fost îndreptaţi către Secţia 4. Aici, un domn poliţist a notat tot ce i-am povestit şi cam atât. Când au aflat că am început să punem afişe în oraş cu fiica noastră dată dispărută, ne-au chemat de urgenţă la postul de Poliţie. Abia atunci au anunţat dispariţia ei“,a  povestit Ilie Goghes, tatăl Alexandrei.

Părinţii au povestit că timp de trei săptămâni au căutat-o pe Alexandra peste tot



Alexandra Goghez a fost găsită moartă în parcul „Nicolae Romanescu“, iar cadavrul era în stare de putrefacţie. Părinţii elevi de 17 ani nu vor acum decât ca vinovaţii să plătească pentru ce au făcut. „Poliţiştii ne-au spus că este în viaţă, dar am găsit-o la morgă într-un sac. Noi vrem pedeapsa moarte pentru moarte sau o condamnare pe viaţă. Vă daţi seama, să îţi omoare copilul la 17 ani... Trebuia ea să ne înmormânteze pe noi. Poţi să ai şi 10 copii, că tot te gândeşi la cel pe care l-ai pierdut. Văd o fetiţă în magazin şi mă gândesc că poate şi a mea era acum. Eu cred că a fost omorâtă“, a mai spus Ilie Goghez.

VIDEOPărinţii au povestit că oamenii legii le-au spus tot timpul că Alexadra nu este moartă şi o să se întoarcă acasă

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au deschis o anchetă pentru moarte suspectă. „În cauză se efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei respective“, a spus Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt din cadrul cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.    

Mama Alexandrei a povestit cu lacrimi în ochi că şi-a recunoscut fiica din poze după haine. „Am recunoscut-o în poze după haine, pantaloni, sandale. Mai avea geanta lângă ea. I-au luat buletinul, portofelul şi telefonul. Din craniu nu se mai observa nimic“, a povestit Elena Goghez, mama Alexandrei.

Părinţii au povestit că şi în momentul de faţă un tânăr sună nopatea pe telefonul Alexandrei şi le aduce Injurii. „Când am întrebat de unde este, mi-a spus că din cimitirul morţii. Au sunat şi poliţiştii şi ne-au spus că şi lor le-a vorbit urât“, a mai spus Ileana Goghez.

Momentan s-a stabilit că trupul elevei a fost devorat de câini, iar atunci când a fost descoperită lipseau capul şi un picior. Colegii de la locul de muncă au povestit că Alexandra era o fire retrasă şi nu vorbea cu nimeni, iar majoritatea timpului şi-o petrecea discutând la telefon.

Mai citeşte şi

Eleva găsită decapitată într-un parc din Craiova a fost înmormântată. Printre suspecţi se numără şi unchiul fetei

UPDATE/O elevă din Craiova, găsită moartă în Parcul Poporului, violată şi cu gâtul tăiat. Fata dispăruse de acasă de două săptămâni

Detalii înspăimântătoare în cazul fetei care a fost găsită moartă în Parcul Poporului din Craiova: trupul nu mai avea capul şi un picior


 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani