Magazinul Lidl din Craiova se deschide luni. Află unde este situat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul german Lidl&Schwartz, care mai deține în Bănie două hipermaketuri de discount Kaufland, va inaugura luni primul magazin Lidl din Craiova.Supermarketul este situat în cartierul Craiovița Nouă, pe strada George Enescu, la numărul 72.

Suprafața construită a magazinului este de aproape 1.800 de metri pătrați, ceea ce înseamnă că investiția făcută este estimată la aproximativ două milioane de euro. "Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea pe data de 23 ianuarie a două magazine nou construite, rețeaua sa din România însumând în prezent 132 de magazine", se precizează într-un comunicat de presă emis de companie. Programul magazinului este zilnic, între orele 8.00 și 22.00, iar duminica programul începe la 9.00 și se termină la ora 18.00. Supermaketul are 70 de locuri de parcare.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa