La olteni vinul bun cu botez se face

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se făcu mai bine de un secol de când viticultorii din Segarcea merg cu preoţii în vie în ziua Sfântului Trifon ca să o sfinţească. S-a pomenit din bunic, în tată-n fiu ca prima zi din februarie să fie toată o sărbătoare pentru segărceni, căci este ziua Sfântului Mucenic Trifon, ocrotitorul viilor, care ţine departe bolile, dăunătorii, gângăniile, seceta şi îngheţul, şi face ca viţa să aibă rod bogat şi sănătos.

Preoţii făcură astăzi slujbă în capul viei şi rostiră blestemul „fiarelor celor de multe feluri, vietăţi stricătoare“, să nu strice nici via, nici ţarina, grădina şi pomii, ca să se ducă în munţii sălbatici, în copacii neroditori, în locuri seci.

„Se invocă puterea divină pentru a înlătura bolile, dăunătorii, bruma, îngheţul, din vii şi din grădini“, a explicat preotul Marian Anghel. După botezul viilor urmează degustarea vinurilor, se încing hore şi sîrbe, se aprind grătarele, iar licoarea roşie se asortează cu fripura de porc sau berbec, iar vinul alb e băut la masa cu aperitive şi sarmale. Femeile nu au voie să participe la chef.

„Se zicea în bătrâni că aduc pagubă, dar de fapt e pentru că ele au mai multe sărbători ale lor decât au bărbaţii“, povesteşte Ion Mihai, care laudă tămâioasa românească. Fane a lu’ Murătoare, cum e cunoscut printre segărceni Ştefan Niculeţ e şi mai bucuros sărbătoarea Sfântului Trifon, căci este ziua lui de naştere şi ce-i mai bun din cramă pune pe masă oaspeţilor.

„Pâinea şi vinul înseamnă viaţa omului, fericire. Nu oricine ştie să bea vinul, doar cei cu suflet nobil, căci vinul bun e băut cu companie plăcută“, a mărturisit olteanul.  

Ansamblul folcloric „Maria Tănase“ le-a pus sângele în mişcare segărcenilor, care au uitat de ger încingând hore şi sârbe. Oaspeţi le-au fost localnicilor prefectul Nicolae Giugea, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.

Citeşte mâine în „Adevărul“ de Oltenia ce producţie de struguri au avut segărcenii în 2011.

Mai multe pentru tine:
Un român, implicat într-o înșelătorie online: a încasat banii pe o cadă de hidromasaj pe care nu a mai livrat-o
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Zelenski sancționează oameni din cercul lui Ilan Șor, inclusiv bașcana Găgăuziei și lidera partidului Moldova Mare