Închisoare cu suspendare pentru o parte din dealerilor de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Patru  craioveni, care au fost arestaţi preventiv la sfârşitul lunii septembrie pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, au fost condamnaţi. Trei dintre aceştia au scăpat de închisoare primind pedepse cu suspendare, însă ce-l de-al patrulea a primit cinci ani şi şase luni cu executare, întrucât mai avea o condamnare de doi ani.  

Florian Degeratu zis “Fotodin”, Cristian Lăţa, Liviu Cojocaru şi Virgil Petcu zis “Vergi”  sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de deţine şi vânzare de droguri de mare risc. Florian Degeratu, a fost prins în flagrant, în parcarea de la “Real”, chiar în timp ce vindea o cantitate de canabis unui ofiţer sub acoperire.

Pe data de 16 noiembrie, magistraţii Tribunalului Dolj i-au condamnat pe cei patru craioveni arestaţi pentru traffic de droguri de mare risc. Lăţa, Cojocaru şi Petcu au primit câte 2 ani şi 6 luni închisoare, instanţa dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepselor pentru aceştia. Florian Degeratu a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru trafic de droguri de risc, însă instanţa a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului de către Judecătoriei Craiova, iar acesta  o va executa alături de cea pentru droguri, rezultând, în final, 5 ani şi 6 luni închisoare.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model