Impact violent, din cauza vitezei, într-o intersecţie din Craiova. Un taxi a fost proiectat într-un gard

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taxi-ul a fost proiectat într-un gard în urma impactului

Două autoturisme s-au ciocnit puternic, iar unul dintre ele a fost proiectat într-un gard. Accidetul a avut loc astăzi pe strada Dezrobirii.

Cristina Neacşu, în vârstă de 21 de ani, din Vâlcea, nu a acordat prioritate şi a lovit taxi-ul în plin. Martorii au povestit că maşina condusă de taximetrist a fost proiectată într-un gard. „M-am speriat în momentul în care am văzut maşina în aer că se învârtea. Este trecerea de pietoni şi nu este normal să conduci cu viteză. Putea să se întâmple o nenorocire“, a povestit unul dintre martori.

Şoferul aflat în taxi a avut nevoie de îngriji medicale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean din Craiova. „A intrat în mine direct fără să oprească“, a povestit Lucian Negreţ.

Oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Tânăra în vârstă de 21 de ani a declarat că nu este din Craiova şi nu a văzut semnalul STOP. „Am ieşit puţin mai în faţă să văd dacă vine cineva că nu vedem nimic. A venit cu viteză şi l-am lovit în plin“, a spus Cristina Neacşu. 

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete