FOTO/ Şarpele cu două capete a ajuns şi la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şarpele cu două capete are trei ani şi a fost atracţia vizitatorilor

Peste 300 de reptile au putut fi admirate la expoziţia organizată la Sala Sporturilor din Bănie. Animalele aparţin unei familii din Germania.

Vedeta care ţine capul de afiş al expoziţiei „Germany’s Reptilarium“ este un şarpe boa cu două capete, care, spun organizatorii, se luptă între ele pentru mâncare. Botezat Hydra, animalul are lungimea de un metru şi va împlini trei ani.

O broască ţestoasă bicefală

Organizatorii evenimentului au mai adus la Craiova şi o broască ţestoasă cu două capete, care se numeşte  „Tom şi Jerry“. Cele 300 de reptile mănâncă peste 80 de şoareci, 40 de şobolani, 50 de iepuri şi 10 pui într-o săptămână. Familia din Germania care se ocupă de creşterea lor cheltuieşte peste 3.000 de euro ca să le asigure hrana pentru o lună.


Unii craioveni au mărturisit că este pentru prima dată când văd un şarpe sau un crocodil. „Sunt animale rare, aşa că nu contează cât costă un bilet, important este ceea ce vezi“, a spus Ioana Dumitru.  

Biletul de intrare la expoziţia care se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi costă 30 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?