FOTO / Craiova: Proiectanţi pe bani grei pentru Water Park-ul din Lunca Jiului. UTI Group, firma care a modernizat centrul, implicată în investiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul ştrand din Lunca Jiului, în jurul căruia va prinde formă waterpark-ul de 72 de milioane de lei

Un consorţiu de firme a câştigat licitaţia pentru întocmirea documentaţiei tehnice. Primăria Craiova va plăti celor patru societăţi nu mai puţin de 964.000 de lei pentru poiectul Water Park-ului din Lunca Jiului.

Licitaţia lansată de municipalitatea craioveană la începutul anului şi-a găsit câştigător abia luna aceasta. Iniţial, primăria plătise în 2009 pentru un proiect care prevedea realizarea unui complex acvatic de agrement în valoare de 42 de milioane de lei. Soluţia tehnică a fost însă modificată, optându-se pentru amenajarea unor bazine de înot acoperite, astfel încât Craiova Water Park să poată fi folosit tot timpul anului.

Vezi GALERIE FOTO cu ştrandul părăsit din luncă şi cum va arăta Water Park-ul

Valoarea investiţiei a crescut la 72 de milioane de lei, iar municipalitatea a scos la licitaţie contractul pentru realizarea noului proiect. Câştigător a fost desemnat consorţiul format din SC Drum Concept SRL, SC Electroproiect SA, SC Proiect SA Craiova şi SC Cristalin Project Management SRL, cu un preţ de 777.453 de lei, fără TVA.

Proiect pe filiera UTI

Firma care s-a ocupat de modernizarea centrului Băniei, UTI Grup, este implicată şi în realizarea proiectului pentru complexul de agrement din Lunca Jiului. La societatea Electroproiect, cu sediul în Bucureşti, figurează ca unic asociat UTI Holdings BV, firmă olandeză care joacă rolul de asociat persoană juridică şi la UTI Grup SRL, compania care şi-a adjudecat lucrările de 10 milioane de euro din buricul Băniei. Curios este faptul că firma care apare ca lider de asociere, Drum Concept SRL, este înregistrată cu un singur angajat.

Dacă proiectul va fi gata până la începutul anului viitor, procedura de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de construire ar putea demara în primăvara lui 2011. Proiectul iniţial prevedea, printre altele, realizarea unor bazine de înot - unul dintre ele de dimensiuni olimpice -, a unor tobogane, precum şi amenajarea unei piscine pentru copii cu tema „Piraţii din Caraibe“.

Aproape jumătate din fonduri vor fi obţinute prin Programul Operaţional Regional, iar restul de primărie, dintr-un credit bancar.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente