FOTO/ Comunismul a apus chiar şi la muzeul RSR din Podari/ Moştenirea lui Dinel, ştearsă cu bidineaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinel Staicu a vândut muzeul de la Podari, dedicat lui Ceauşescu, unui om de afaceri. În momentul de faţă, în cadrul complexului funcţionează un hotel şi mai multe baruri şi restaurante, în care se organizază, de regulă, nunţi şi botezuri.

Controversatul om de afaceri, care a fost arestat după ce a falimentat Banca Internaţională a Religiilor, a început lucrările la Muzeul RSR în anul 2001, iar investiţia a fost finalizată în 2004. La mai puţin de un an de funcţionare, Staicu, actualmente Nuţu, a decis să treacă spaţiul în conservare. La vremea aceea totul era aranjat anapoda, statuia lui Nicolae Ceauşescu era chiar lângă cea a lui Nicolae Iorga, iar marele fotbalist Ion Oblemenco era aşezat la doi paşi de maşina miliţiei.

Din aprilie 2008, spaţiul a fost închiriat unui om de afaceri din Craiova, care l-a cumpărat în urmă cu un an şi jumătate, când atmosfera comunistă de la Podari s-a transformat într-una aristocrată. În momentul de faţă nu se mai poate vedea că locul acela a fost un altar pentru familia Ceauşescu. „Nu erau obiecte reprezentative pentru epoca comunistă. Aproape toate lucrurile din muzeu le-am dat familiei. Am mai păstrat doar statuia lui Nicolae Ceauşescu, maşina de miliţie şi tunurile. Pot spune că până acum am investit în reamenajarea spaţiului un milion de euro şi nu vreau să mă opresc aici. Pe viitor voi face un hotel de patru stele, terenuri de sport, un centru spa. Vreau ca locul să fie un punct de atracţie pentru toată lumea. În momentul de faţă avem trei locuri în care se pot organiza nunţi, botezuri şi diferite evenimente, iar totul merge de minune“, a spus Costi Gheorghe, patronul palatului RSR.

Click pe poze pentru a vedea o GALERIE FOTO!

„Nu ştim de acest muzeu“

Ţăranii din Podari recunosc cu zâmbetul pe buze că nu au auzit de muzeul dedicat lui Nicolae Ceauşescu. „Avem noi aşa ceva aici, în comună? Cine l-a construit?  Ştiu că acum se fac nunţi de oameni cu bani acolo, nu am văzut nici urmă de comunism“, a spus Maria Vasilescu, de 76 de ani. 

Noul proprietar al muzeului de la Podari susţine că arhitectura imobilului nu a fost făcută cu cap. „Zilnic modific câte ceva aici. Am 30 de angajaţi care muncesc zi de zi. Sunt convins că peste câţiva ani locul va arăta de vis. Eu am intrat în afaceri acum 20 de ani, deja ştiu ce îşi doresc oamenii şi mă străduiesc să fac totul ca la carte“, a mai spus Costi Gheorghe, patronul palatului RSR.

Click pe poze pentru a vedea o altă GALERIE FOTO de la Palatul RSR!

Află cum a pus mâna Dinel Staicu pe terenurile de pe malul Jiului, acolo unde a construit Muzeul RSR, astăzi din săptămânalul ADS! Publicaţia costă 1,4 lei şi se găseşte la toate chioşcurile din oraş.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete