FOTO Cititorii cer Casa Băniei pe blazonul Craiovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invitaţi să aleagă simbolul oraşului, cei care s-au alăturat campaniei lansate de „Adevărul“ au mai desemnat ca reprezentative pentru urbe Biserica Madona Dudu, Universitatea şi Colegiul Naţional Carol I. Craiovenii îşi susţin opţiunile invocând istoria bogată şi plină de semnificaţii a acestor obiective emblematice, dar şi legătura lor profundă cu marii oameni ai locului.

Lista celor şase propuneri avansate de echipa site-ului craiova.adevarul.ro pentru simbolul oraşului a fost generos completată de cei care au răspuns iniţiativei. „Casa Băniei este fundamental reprezentativă - ctitorie a banilor Craiovei. Colegiul Carol, de asemenea, în faţa căruia s-a jucat Hora Unirii“, scrie un cititor, care semnează „cidromania“.

Locul în care redescoperi satul

Pentru mulţi, Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei, cunoscută sub denumirea de Casa Băniei, este locul care îţi alină dorul de casa bunicilor, de la ţară, sau care îţi reaminteşte cu căldură despre vatra satului. Iar toate acestea se petrec în cea mai veche construcţie civilă din oraş, monument de arhitectură medievală, zidită de boierii Craioveşti, refăcută de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi recent consolidată şi restaurată.

Click pe POZE pentru galerie foto

Casa Băniei le-a făcut şi copiilor pe plac, primind în mijlocul ei păpuşile şi marionetele care dau viaţă poveştilor pe scenele teatrelor. UNITER a premiat anul acesta Muzeul Olteniei şi Asociaţia Culturală GAG pentru ideea, unică în ţară, de înfiinţare a secţiei de păpuşi.

Biserica Madona Dudu, care adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, este o altă propunere a cititorilor.

Click pe POZE pentru galerie foto

De numele sfântului lăcaş se leagă şi o legendă. Se spune că altarul a fost construit pe locul în care s-a aflat dudul în care un negustor evreu a descoperit icoana. El ar fi încercat de mai multe ori s-o vândă, dar de fiecare dată aceasta dispărea, apoi reapărea la locul ei, în trunchiul copacului.

Click pe POZE pentru galerie foto

Emblematică pentru urbe este considerată de cititori şi Universitatea din Craiova, catalogată drept cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din această parte a ţării. Clădirea, construită în 1896, a adăpostit Palatul de Justiţie.

Colegiul care l-a dat pe Macedonski

Ca simbol de luat în seamă este propus şi Colegiul Naţional Carol I. Fondat în 1826, acesta este a doua şcoală cu predare în limba română, ca vechime, după Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti. Printre absolvenţii săi se regăsesc marele Amza Pellea, maestrul Tudor Gheorghe, celebrul Jean Negulescu, regizor la Hollywood, poetul şi prozatorul Alexandru Macedonski şi pictorul Corneliu Baba.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate