EXCLUSIV/FOTO documente care atestă că Ioan Slavici nu a spionat în favoarea Germaniei şi Austro-Ungariei
0Puţină lume ştie, chiar şi azi, că Ioan Slavici, bănuit de spionaj în favoarea Vienei, era de fapt o victimă a jocurilor guvernului condus de Vintilă I.C. Brătianu. Mărturie stau documentele scoase la lumină pentru prima dată în istoria europeană de către filozoful Constantin Barbu.
Filosoful şi eminescologul craiovean, Constantin Barbu, va lansa joi, la ora 12, la Biblioteca Naţională a României, în sala Rotonda, lucrarea intitulată „Codex Aureus Dacoromanorum”, un adevărat cifru indestructibil al românilor. Opera este alcătuită din 20 de volume şi adună documente, mărturii, acte, hărţi, manuscrise, comentarii şi interpretări celebre privind teritoriul şi populaţiile României care ar putea susţine ideea că România este centrul vechii Europe sau miezul străvechiului Imperiu Arian.
În premieră va fi prezentată o lucrare inedită, dosarul de arestare nr. 1138/1916, a lui Ioan Slavici, în care era acuzat de spionaj filo-german. Dosarul se publică pentru prima dată şi se află în Arhivele Naţionale ale României. Editarea în facsimil poartă semnătura filozofului Constantin Barbu şi academicianului D. Vatamaniuc, care va fi prezent la lansare.
Documentul cuprinde interogatoriul lui I. Slavici, note din dosarul 92/Arhivele de Stat din 1914, un pamflet a lui George Ranetti din ziarul „Epoca” din 18 octombrie 1914, precum şi mai multe scrisori din perioada mai-iulie 1916, semnate de George Rupp, din Munhen, unul dintre prietenii lui Slavici, dar şi de Anna Zahn.
În lucrarea „Dosarul 1138/1916” Barbu publică pentru prima dată memoriul asupra faptrelor de care a fost învinovăţit Ioan Slavici - 5 pagini din dosarul instrumentat de inspectorul Poliţiei şi Siguranţei Generale Romulus P. Voinescu. Inedită este şi o scrisoare a soţiei lui Slavici, Eleonora, prin care aceasta îl roagă pe Voinescu să stabilească mai repede vinovăţia scriitorului.
Iată câteva fragmente (foto) din Memoriul lui I. Slavici, din 15 septembrie 1916:
Sunt născut la Şiria, unde Românii din împrejurimi s-au adunat la 1848, ca să se ridice împreună asupra celor răzvrătiţi împotriva Împăratului (...). Pot doar să zic, că am supt oarecum cu laptele mamei simţământul de devotament faţă cu Împăratul (...). Scriu cu toate aceste memoriul acesta pentru că prietenii şi binevoitorii mei, copiii mei şi nenorocita mea soţie să nu aibă cuvinte de a se plânge (...). E lipsită deci afirmarea că am înfiinţat un ziar pentru susţinerea causei germane ori celei austriece: am profitat de ocaziunea, ca să pot susţine causa neamului românesc potrivit cu convingerile celor mai de frunte dintre contemporanii mei, pe care le împărtăşeam şi eu (...). Vina mea cea mare ar fi, dacă am înţeles bine, că am fost plătit pentru munca intelectuală, pe care am săvârşit-o conducând redacţiunea unui ziar. Alţii, care osteneau în rând cu mine, sunt nevinovaţi fiindcă ori au muncit gratuit, ori nu se poate dovedi, că au fost plătiţi (...).
Se credea că Slavici era spion în favoarea Germaniei şi Austro-Ungariei întrucât dirija ziarul „Ziua” finanţat de nemţi. Slavici a fost deţinut la Hotelul Luvre din Bucureşti. Procesul de eliberare a durat destul de mult, el rămând sub supravegherea siguranţei statului toată viaţa, timp în care i s-au furat zeci de lucrări printre care şi romanul „Musculiţa” şi lucrarea „Sintaxa Limbii Române”.
În lista suspecţilor de spionaj în favoarea Germaniei, aflaţi la Bucureşti, în 1917, I. Slavici nu apare, contrar ştiinţei de până acum (vezi facsimil).