Elevul de 16 ani care a lovit intenţionat un poliţist cu maşina rămâne în arest. Omul legii a avut nevoie de 6 zile de îngrijiri medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii l-au blocat în trafic pe minorul fără permis Foto: Arhiva

Un elev a lovit intenţionat cu maşina la începutul acestui an un agent de poliţie pe strada Bucura din Craiova. Băiatul de 16 ani a fost arestat şi trimis în judecată pentru ultraj şi conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Elevul de 16 ani din Craiova a luat din casă din casă cheile maşinii tatălui său, un Opel înmatriculat în Bulgaria, după care a plecat spre domiciliul unui prieten. Pe strada Bucura a dat nas în as cu echipaj de poliţie care i-au făcut semn să operască, însă a ignorat semnalele oamenilor legii şi şi-a continuat deplasarea.   

Urmărit în trafic 

Oamenii legii au încercat să blocheze maşina în trafic de băiatul de 16 ani, însă unul dintre poliţişti a fost lovit. „Ajungând pe strada Nanterre din Craiova, agenţii au poziţionat autospeciala pe mijlocul părţii carosabile pentru a bloca deplasarea autoturismului Opel, condus de inculpat, care era urmărit de celelalte două echipaje, iar un agent a coborât şi i-a făcut semnal de oprire conducătorului auto. În momentul în care s-a apropiat de echipajul de poliţie, deşi a observat semnalul făcut de agent, inculpatul a accelerat şi l-a lovit cu autoturismul pe agent, care a fost proiectat ulterior pe capota autoturismului de serviciu“, au precizat anchetatorii.

Elevul în vârstă de 16 ani a fost trimis pe data de 9 februarie în judecată pentru ultraj şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice făra a poseda permis de conducere. Dosarul a fost înregistrat pe rol la Tribunalul Dolj, iar magistraţii i-au menţinit pe data de 18 mai măsura arestului preventiv. „Ţinând seama de mijlocul folosit, respectiv un autoturism aflat în deplasare, este de presupus că inculpatul a acceptat inclusiv producerea unor leziuni letale persoanei vătămate, care putea fi proiectată nu pe capotă, ci cu capul pe asfalt. În acest context, fapta constând în lovirea persoanei vătămate cu autoturismul aflat în deplasare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor. În speţă, fapta de tentativă de omor îmbracă forma agravantă a tentativei de omor calificat, dacă aceasta a fost comisă pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei alte infracţiuni - conducere fără permis. În cazul de faţă, fapta de tentativă de omor intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de ultraj, întrucât a fost comisă împotriva unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu“, au mai precizat procurorii doljeni.

Agentul de poliţie lovit cu maşina de elevul de 16 ani a avut nevoie de şase zile de îngrijiri medicale. 

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG