Elevul craiovean acuzat de propagandă teroristă în favoarea ISIS, condamnat la închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luigi Boicea FOTO David Muntean

Elevul craiovean acuzat de propagandă teroristă în favoarea ISIS a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Craiova la trei ani şi patru luni de inchisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, putând fi atactă cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Luigi Constantin Boicea, în vârstă de 17 ani, şi-a recunoscut vinovăţia în faţa magistraţilor craioveni, el fiind judecat prin procedură simplificată.

"Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare, calculat ca o treime din cealaltă pedeapsă, de 1 an închisoare, în final inculpatul Boicea Luigi Constantin urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie”, se arată în minuta instanţei. 

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Luigi Constantin Boicea, în vârsta de 17 ani, se află în arest preventiv, după ce, în luna decembrie 2016, procurorii şi ofiţerii DIICOT au descins în locuinţa familiei acestuia, acuzat că făcea propagandă pe internet grupării teroriste ISIS. Acesta a renunţat şi la religia creştin-ortodoxă, frecventând o moschee din municipiul Craiova.

Anchetatorii l-au acuzat pe Boicea de pregătire în vederea folosirii armelor de foc şi a dispozitivelor explozive în scopul comiterii unui act de terorism.

Procurorii susţineau că, din 2015, Luigi Constantin Boicea a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical-islamistă, prin postarea în mediul online, “prin intermediul unor reţele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio şi video reprezentând acţiuni armate violente şi de propagandă ale grupării teroriste Daesh/Statul Islamic (decapitări individuale şi colective, incendieri de persoane, execuţii prin împuşcare, mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste, mesaje de propagandă a Statului Islamic, promovarea «Sharia»), cu intenţia de a le face cunoscute şi a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte că cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”.

Potrivit procurorilor, din 2015, tânărul a participat la activităţile de instruire şi pregătire desfăşurate online de organizaţia teroristă Statul Islamic pe site-uri de profil.

Rudele tânărului au povestit că acesta a renunţat în 2013 la religia creştin-ortodoxă pentru a trece la cea musulmană.

”După convertirea la islamism, tânărul şi-a schimbat stilul de viaţă, izolandu-se de societate şi familie, identificându-se cu Statul Islamic şi vorbind permanent în numele acestuia. A început să poarte în public ţinută specifică musulmanilor şi să se afişeze pe reţelele de socializare cu însemnele Statului Islamic”, arătau reprezentanţii Poliţiei Române.

Luigi Constantin Boicea provine dintr-o familie destrămată, tatăl său fiind eliberat în 2015 din penitenciar. Mama sa este angajată a Regiei Autonome de Transport Craiova.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete