„Dulăul“ Hizo a stins „Piţimania“ în Bănie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Găman (în alb, în săritură) și Dorel Stoica s-au luptat din greu cu vasluienii, fără a influenţa rezultatul final

FC Vaslui a reuşit să învingă aseară pe Universitatea, la Craiova, în faţa unui stadion arhiplin, într-un meci în care oltenii au irosit câteva oportunităţi uriaşe de a marca. Prepeliță a ratat un penalty în minutul 90. 25.000 de mii de oameni în tribună, linişte necondiţionată de la lojă, plus determinare fantastică din partea jucătorilor. Piţurcă a schimbat aproape tot la Craiova.

Nu întotdeauna însă „hei-rupul" oltenesc, declanşat odată cu venirea lui Victor Piţurcă, ţine loc de fotbal. Deşi a schimbat multe în jocul „Ştiinţei", Piţi se confruntă şi el, inevitabil, cu problemele pe care le-a avut Universitatea în ultimii ani, fie că pe banca echipei s-au aflat Ţicleanu, Wotte, Napoli sau Mogoşanu.

Aseară, tehnicianul Craiovei s-a lovit de limitele elevilor săi, carenţe arătate de multe ori în sezoanele trecute. Iar „Dulăul" Hizo e „câine" bătrân în Liga I. Ştie toate terenurile şi toate şmecheriile fotbalului autohton. Practic, Vasluiul a fost echipa mai şireată în prima repriză şi, după ce Ghencev, Sânmărtean şi Wesley, ultimul cu o bară, au ratat trei şanse bune, Yero Bello, lansat de Adailton, a reuşit deschiderea scorului (42).

Echipa „Satanei" a trăit prin şarjele fâşneţului Wobay, autor a două şuturi foarte periculoase, şi pivotările fiului risipitor Alex Piţurcă, însă Kuciak a fost ferit de şansă de fiecare dată. Conştienţi că o înfrângere ar turna supărare în sufletele a peste 25.000 de olteni entuziaşti, elevii lui Piţi au ieşit în sprint de la vestiare, atacând aproape fără oprire pe durata reprizei secunde.

Gargorov, Prepeliţă, Bărboianu, din nou, Piţurcă junior şi Dorel Stoica, cu o torpilă în bară, au ratat totuşi câteva oportunităţi fenomenale, retezând visele de titlu ale Universităţii. La fel cum a făcut şi Prepeliţă, care a ratat nepermis un penalty în minutele de prelungire.

0-1

„U“ Craiova: Stanca - Dănănae, Găman, Ciucă, Bărboianu - D. Stoica - Wobay (Firtulescu 85), Prepeliţă, Gargorov, Dina - Al. Piţurcă (M. Costea 79). Antrenor: Victor Piţurcă.

FC Vaslui: Kuciak - Milanov, Cânu, Papp, Bălace - Burdujan, Ghencev, Wesley, Sânmărtean (Rivas 65) - Bello, Adailton (Pancu 75). Antrenor: Viorel Hizo.

Gol: Bello 42

Stadionul "Ion Oblemenco": 25.000

Arbitru: Cristian Balaj (Baia Mare)

Telex

Oltenii, nervoşi pe arbitraj. Staff-ul Universităţii a luat foc la adresa deciziilor lui Cristi Balaj. Victor Piţurcă (foto) şi colaboratorii săi au reacţionat dur la golul Vasluiului, la faza premergătoare reuşitei lui Bello oltenii cerând corner în loc de aut de poartă, aşa cum a dictat brigada de arbitri.

Record de spectatori în „era Piţurcă". Tehnicianul Craiovei a reuşit, de când a venit la Universitatea, să aducă tot mai mulţi spectatori în tribune. Aseară însă s-a înregistrat recordul absolut de la venirea lui Piţi, nu mai puţin de 25.000 de oameni asistând la meci.

Nicio victorie cu Vaslui. Oltenii n-au reuşit să învingă niciodată pe FC Vaslui, pe stadionul Ion Oblemenco. În celelalte trei întâlniri disputate până acum, „Ştiinţa" a scos o remiză, 0-0, şi a pierdut de două ori, 0-1 şi 1-2.

Prepeliţă ratează meciul cu Unirea. Piţurcă a pierdut aseară şi unul dintre oamenii săi de bază. După cartonaşul galben încasat în minutul 17, Prepeliţă va fi suspendat pentru partida de lunea viitoare, contra Unirii Urziceni

Concertul Iris, amânat cu trei ore. Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, a revenit pe stadionul echipei pe care o susţine, după o pauză îndelungată. Minculescu şi colegii lui aveau aseară programat un concert în Craiova, de la ora 20.00, dar acesta a fost amânat până după meci, special pentru a putea vedea pe viu „Ştiinţa" lui Piţi.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani