Două case au ars în urma unui incendiu în localitatea Coţofenii din Faţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au stins focul în două ore

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale şi au reuşit să stingă focul în două ore. În urma  incendiului două case au ars.  Oamenii au declarat că au văzut cum flăcările s-au extins cu repeziciune şi nu au mai putut face absolut nimic.

La prima gospodărie au ars 3 camere de locuit, 10 m³ de lemne pentru foc, un televizor, un aragaz, un frigider şi un pat, iar la cea de-a doua locuinţă a luat foc  acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 150 m² şi materiale textile aflate în podul acesteia „Incendiul s-a extins imediat din cauza vântului  care bătea puternic. Pompierii au stins focul în două ore“,a  spus Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.

Oamenii din localitate au încercat să stingă flăcările până la sosirea pompierilor.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!