Directorul APIA Dolj, prins cu o mită de 10.000 de euro, a fost arestat pentru 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistrații Tribunalului București au decis astăzi să admită propunerea procurorilor DNA de arestare a lui Răducu Sergiu Gelu Drăgancea pentru 29 de zile.

Anchetatorii susţin că Răducu Sergiu Gelu Drăgancea ceruse iniţial denunţătorului suma de 25.000 de dolari în schimbul eliberării adeverinţei privind subvenţia pe suprafaţa cultivată. Fără acest document, niciun fermier care a depus cerere în acest sens nu poate primi banii. „Ulterior întocmirii actului, la data de 5 septembrie 2011, acelaşi inculpat a acceptat promisiunea remiterii, în trei tranşe, a sumei de 25.000 euro de către denunţător, pentru a nu dispune un eventual control în ceea ce priveşte suprafaţa de teren agricol efectiv cultivată pentru care se solicitase subvenţia”, se arată într-un comunicat al DNA. Procurorii l-au surprins ieri în flagrant delict pe Drăgancea, după ce acesta primise prima tranşă de 10.000 de euro. Suma dată ar fi trebuit să îi asigure firmei controlate de denunţător atât protecţie împotriva unui control cât şi prioritate la repartizarea subvenţiei pe suprafaţă cultivată, susţin anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele