Criminalul tânărului care a plătit cu viaţa pentru că şi-a apărut un prieten, condamnat la 12 ani de închisoare. Hotărârea dată de instanţă este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Felix Cristian Bîscă, zis Bimby, în vârstă de 27 de ani, din Craiova, a fost ucis în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2017 în plină stradă cu un cuţit tip baionetă. Criminalul a fost trimis în judecată pentru omor şi condamnat definitiv la 12 ani de închisoare.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că între victimă şi atacator a izbucnit un conflict, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi. Florentin Popa l-a înjunghiat în plină stradă pe Felix Cristian Bîscă în inimă cu un cuţit tip baionetă. „În noaptea de 2 spre 3 septembrie, în timp ce se aflau în faţa magazinului nonstop situat lângă staţia de autobuz de la Complexul Baba Novac din cartierul Brazda lui Novac, între victima Bîscă Felix Cristian şi Popa Florentin s-a iscat un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi. Conflictul verbal a degenerat, în ciuda faptului că martorii prezenţi au încercat să-l aplaneze, astfel că inculpatul Popa Florentin a reuşit să înjunghie victima în zona precordială, peste umărul unui martor, cu ajutorul unui cuţit tip baionetă, cu lungimea lamei de 31 de centimetri. Ca urmare a loviturii aplicate, victima s-a prăbuşit la sol, decedând la scurt timp, astfel că, la sosirea ambulanţei, echipajul medical a constatat decesul“, susţin procurorii din cadrul Prachetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Apropiaţii lui Felix Bîscă, zis „Bimby“ au precizat că acesta a plătit cu viaţa pentru că a încercat să îşi apere un prieten.

Condamnat definitiv

Florentin Popa a fost trimis în judecată pentru omor, iar dosarul a fost înregistrat pe rol la Tribunalul Dolj, iar inculpatul şi-a recunoscut vina în faţa instanţei.

Pe data de 15 martie 2018 a fost condamnat la 12 ani de închisoare, iar instanţa l-a obligat pe Florentin Popa să achite suma de 18.500 de lei drept daune materiale şi 100.000 de euro drept daune morale.    

Hotărârea instanţei a fost atacată de inculpat la Curtea de Apel Craiova, iar pe data de 4 iulie judecătorii i-au menţinut sentinţa dată de prima instanţă.

Hotărârea dată de Curţii de Apel Craiova pe data de 4 iunie este definitivă.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG