Craiova:Video/ Deşi a făcut pe nebunul, cuţitarul de la „Arghezi“ a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul riscă 25 de ani de închisoare

Andrei Goreci, de 17 ani a fost ucis cu două lovituri de cuţit pe data de 7 octombrie chiar în faţa Liceului „Tudor Arghezi“. Criminalul a fost prins la scurt timp şi riscă 25 de ani de închisoare.

Rommel Voicu a fost supus unei expertize psihiatrice, iar rezultatul arată clar că a avut discernământ în momentul în care a săvârşit fapta. Criminalul a încercat să facă pe nebunul, doar, doar va scăpa cu o pedeapsă mai mică. „A fost trimis în judecată. Este acuzat de omor, tentativă de omor, port ilegal de cuţit şi riscă până la 25 de ani de închisoare“, a spus Magda Bădescu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

A murit în braţele tatălui

Andrei Goreci (17 ani) şi prietenul lui cel mai bun, Cristian Manea (17 ani), se îndreptau pe data de 7 octombrie către şcoală. Cu două minute înainte să intre pe poarta instituţiei de învăţământ, un fost elev al liceului, care-i aştepta, s-a năpustit asupra lor cu un cuţit şi a lovit fără milă. Pe Andrei l-a înjunghiat în inimă, iar pe Cristian l-a rănit. Copiii au privit cu spaimă cum colegul lor îşi dădea ultima suflare, într-o baltă de sânge. Medicii de la ambulanţă au încercat în zadar să-l readucă la viaţă, însă toate manevrele de resuscitare au fost în zadar. Andrei Goreci a murit în braţele tatălui.     

   

Şi-a recunoscut vina

Agresorul a fost prins imediat de oamenii legii. Criminalul şi-a recunoscut vina şi a declarat că a vrut doar să îl sperie pe Andrei. Rommel Voicu le-a spus anchetatorilor că prietenul victimei l-a bătut pe fratele lui şi că a venit la şcoală să îl ajute.„Intenţia mea nu a fost să omor pe cineva“, a declarat Rommel.

Criminalul a vrut să se sinucidă

Bunica din partea mamei a tânărului spune că acesta era instabil psihic de o bună perioadă de timp. Potrivit acesteia, Rommel Voicu a încercat să se sinucidă de două ori, ultima dată fiind astă-vară. Chiar în arestul poliţiei a încercat să îşi pună capăt zilelor. „De Paşte, a băut otravă şi a încercat să se omoare, iar în această vară a plecat la Jiu să se înece. Îmi pare rău, mamă, şi de familia băiatului omorât care, săracu’, putrezeşte în pământ, la 17 ani. Nu credeam că nepotul meu este în stare de aşa ceva“, a spus, cu lacrimi în ochi, Ioana Mătuşa, din Malu Mare .

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”