Craiova: VIDEO/ Interlopul Creţu va sta opt ani după gratii pentru că a tras cu cardul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Dolj l-a condamnat astăzi la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pe Marius Voinea zis şi Creţu. Cunoscutul interlop este acuzat de clonare de carduri.

Mascaţii au descins pe data de 14 iunie în restaurantul din centrul Craiovei, proprietatea lui Marius Voinea, zis şi Creţu, membru marcat al grupării Frăţia. Oamenii legii au ridicat mai multe probe din local. Trei persoane au fost prinse pe aeroportul din Băneasa în timp ce încercau să plece din ţară, iar alte două în Craiova. Marius Voinea  a fost singurul care a reuşit atunci să fugă, însă la scurt timp s-a predat la poliţie.

Marius Voinea zis şi Creţu                                                       Din restaurant au fost ridicate mai multe probe


Procurorii DIICOT Craiova au mai stabilit că unul din membrii reţelei condusă de Creţu, a colaborat cu Iustin Covei , fiul judecătorului Marin Covei. Deocamdată nu se ştie care este valorea prejudiciului. Tribunalul Dolj a mai decis astăzi şi interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de trei ani pentru Marius Voinea.

Mascaţii au descins la restaurantul lui Creţu pe data de 14 iunie

Alături de Creţu au mai fost reţinuţi şi Ninel Constantin Bîrzăneanu, Ninel Dorin Măceşeanu, Florin Staicu, Harry  Horvath, Ionuţ Alin, Bîrzăneanu.

Marius Voinea, zis şi Creţu, a fost implicat în 2007 într-un scandal cu focuri de armă în cartierul George Enescu. Creţu a tras mai multe focuri de armă într-un grup de tineri pe motiv că l-au deranjat într-un local.

Decizia dată de Tribunalul Dolj nu este definitivă. Poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel din Craiova.

VIDEO/

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort