Craiova: VIDEO / A murit în plină stradă, pentru că ambulanţa pe care a chemat-o a venit prea târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Izbiceni-Olt, a decedat aseară în Bechet - Dolj, după ce a coborât dintr-un autoturism. Martorii spun că au cerut ajutorul medicilor, care nu s-au grăbit să salveze bolnavul.

Ionuţ Andrei (24 de ani) coborâse din maşină ieri, în jurul orei 17.00, când deodată s-a prăbuşit la pământ.

Victima a stat în agonie, până au venit ajutoare din partea medicilor.

Oamenii susţin că au anunţat imediat Serviciul de Ambulanţă din Bechet, însă niciun doctor nu s-a prezentat la locul unde fusese solicitată autosanitara. La aproximativ 100 de metri se afla dispensarul medical. Cei care se strânseseră în jurul tânărului au pornit în acea direcţie, sperând că cineva îi va ajuta. Nimeni nu s-a încumetat să răspundă strigătelor de ajutor venite din partea trecătorilor disperaţi că victima se zbate între viaţă şi moarte.

Moartea vine după programul medicilor

Eu am ieşit din farmacie şi am văzut multă lume strânsă. M-am dus şi am dat cu ochii de tânăr, care era  întins la pământ, însă în viaţă. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la 112. Cei de acolo mi-au cerut foarte multe detalii. Să zic că ambulanţa a sosit la faţa locului după aproximativ o oră. Cineva s-a dus repede să ceară ajutor, dar a venit foarte revoltat şi ne-a spus că asistenta de acolo nu a vrut să vină din cauză că era în afara orelor de program“, a spus Marin Zăvăleanu, martor. Oamenii susţin că medicii au sosit la faţa locului după aproximativ o oră şi că tot ce au mai putut face era să constate decesul.

Martorii spun că tânărul putea fi salvat, cu puţin interes din partea doctorilor.

Află care este explicaţia medicilor cu privire la acest caz astăzi, din .

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?